Episcopia Alexandriei și Teleormanului a luat act de comunicatul de presă al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Teleorman prin care se aduce la cunoștință că, „sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, s-a dispus reținerea unui bărbat, de 62 de ani, din municipiul Alexandria, cercetat în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și delapidare cu consecințe deosebit de grave, ambele în formă continuată”.
Potrivit unor surse, preotul ar fi tatăl unei prezentatoare de la TVR, Maria Chirita.
STIRIPESURSE.RO precizează că preotul în discuție este Nicu Chirita. El a luat bani pentru parohia Sfintii Apostoli Petru si Pavel si pentru parohia Sfantul Mare Mucenic Mina, ambele din Alexandria.
”Este vorba de un preot din cadrul eparhiei noastre, care, în calitate de administrator al unor locașuri de cult, ar fi săvârșit faptele menționate mai sus.
Din punct de vedere administrativ-bisericesc, acest preot a fost oprit de la cele sfinte, suspendat din funcție și trimis în judecata Consistoriului Eparhial.
Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Teleorman precizează că „pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”.
Preotul a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile
Preotul din Alexandria, cercetat penal pentru delapidare, a primit arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile. El e cercetat pentru că a falsificat documente și a cerut bani de la buget, apoi a mers la cumpărături pentru el și pentru alții.
„Persoana cercetată a fost prezentată instanței de judecată, față de aceasta fiind dispusă măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile”, potrivit unui comunicat de presă.
Preotul reținut pentru că a falsificat documente și a cerut bani de la buget, apoi a mers la cumpărături pentru el și pentru alții „a fost oprit de la cele sfinte, suspendat din funcție și trimis în judecata Consistoriului Eparhial”, anunță Episcopia Alexandriei și Teleormanului.
Regretăm profund că un slujitor al Bisericii este cercetat într-un dosar penal, asigurăm că vom acorda tot sprijinul autorităților competente pentru stabilirea adevărului și reiterăm faptul că un astfel de caz nu reprezintă modelul slujirii preoțești.”, precizează Episcopia Alexandriei și Teleormanului.
Comentează