Premium
Sportiva română Simona Halep (nr. 1 WTA) și antrenorul Darren Cahill nu vor mai colabora din sezonul următor, iar în spațiul public deja se discută despre variantele pe care le-ar putea lua în calcul Halep pentru a acoperi locul lăsat liber în echipa sa.
Digisport:
"Cneazul" a decis în vară să facă un pas înapoi, pentru că a dorit un contract "full time" și s-a simțit oarecum neimportant ca "secund" al lui Darren Cahill. Deși în sinea lui își dorea să o antreneze singur pe Halep, după succesul Simonei de la Roland Garros, aceasta a rămas în continuare alături de Darren Cahill, iar Pavel, după o perioadă de câteva luni de gândire, a decis să colaboreze cu Marius Copil, pe care doarea să-l ajute să urce în Top 50. Mâna lui Pavel s-a văzut imediat, Marius jucând finala de la Basel, contra lui Federer, după o săptămână de vis.
Acum, nu e exclus deloc ca Simona să îl vrea înapoi pe Pavel, deşi cu siguranţă va lua în considerare şi posibila colaborare cu tehnicieni de top din străinătate.
Totuşi, "Cneazul" prezintă trei atuuri importante faţă de toţi ceilalţi. În primul rând, între cei doi e o relaţie extrem de strânsă, dată în primul rând de turneul de la Beijing, în 2018, când românul i-a fost alături când s-a încoronat cea mai bună din lume.
În al doilea rând, Pavel nu ar începe o muncă de la "0". Cei doi se cunosc bine, lucrează excelent împreună şi ştiu cum să gestioneze relaţia antrenor - jucător. (Mai multe detalii AICI)
Adevărul:
Cazul de acum este, din nou, profund emblematic pentru tragedia care continuă să-i lovească pe mulţi dintre cei care au participat la campaniile militare duse de SUA în diferite regiuni ale lumii.
„Întâlnirea cu fenomenul morţii reprezintă o experienţă bulversantă fundamentală. Din acel moment, în mintea oamenilor se declanşează un ansamblu de mecanisme biologice, psihologice, fiziologice prin care încearcă să facă faţă acestei situaţii total inedite, chiar pentru un militar antrenat pentru aceste circumstanţe. Militarul nu mai este capabil să facă faţă acestei situaţii.“ - Humbert Boissaux, psihiatru, spitalul Val-de Grace (pentru situl Allodocs.fr, 15 mai 2013)
(...) PTSD înseamnă „o tulburare profundă de tip anxios care se manifestă în urma unei experienţe trăite ca un traumatism violent... reacţie psihologică în urma unei situaţii în care integritatea fizică sau/şi cea fizică a pacientului sau a anturajului său a fost ameninţată sau atinsă efectiv“.
După ce, în 1889, neurologul german Hermann Oppenheim foloseşte pentru prima oară termenul de „nevroză traumatică“, imediat după cele două războaie mondiale încep să apară primele studii specializate asupra tulburărilor severe de comportament pe care le sufereau soldaţii demobilizaţi, serviciile psihiatrice ale spitalelor militare încep să ia foarte în serios problema imediat după constatarea că un număr foarte mare dintre foştii combatanţi din Vietnam sufereau de probleme comportamentale serioase şi posibil de explicat acum prin prisma studiilor privind efectele PTSD. În SUA, zilnic, din cauza efectelor PTSD, se sinucid 18 foşti combatanţi. Asta înseamnă că, în fiecare zi, din cauza efectelor acestui sindrom, în SUA mor mai mulţi combatanţi reveniţi din Irak sau Afganistan decât pe câmpul de luptă... (Mai multe detalii AICI)
Ziarul Financiar:
Valentin Văcăruş, managing director şi principalul acţionar al Godmother, o companie de organizare de evenimente cu afaceri de 4 milioane de euro şi 30 de angajaţi: „Nu am nimic cu firmele româneşti, cu antreprenorii români, dar prefer să lucrez cu multinaţionalele. Asta e politica noastră”.
De ce?
Antreprenorii români sunt imprevizibili, îşi schimbă ideile peste noapte şi tot timpul ştiu pe cineva, un văr, o cunoştinţă care ştie pe cineva, care poate să facă un lucru mai ieftin.
Multinaţionalele sunt mai clare, ştiu ce au de făcut, au strategiile lor şi ştiu, de exemplu, că la anul trebuie să organizeze un eveniment, se gândesc acum la el, alocă buget şi fiecare dintre cei implicaţi în respectivul proiect ştie ce are de făcut.
Nu cred că politica lui Valentin Văcăruş este singulară, nu cred că el este o excepţie.
Acum patru ani, la o întâlnire la Braşov între Volksbank şi clienţii ei, antreprenorii români se întrebau retoric ce mai este românesc în România, în economie, în industrie, în bănci, iar pe de altă parte mie la sută vor să lucreze cu şi pentru multinaţionale, pentru că acolo lucrurile sunt clare şi nu ai probleme cu plata facturilor şi încasarea banilor.
În aceste condiţii, dacă antreprenorii români se evită între ei în business, bineînţeles nu toţi, cum poate să crească businessul românesc, cum pot apărea antreprenori români?
Investitorii străini, multinaţionalele, atunci când preiau, când cumpără o companie, încep să îşi aducă şi furnizorii lor de servicii. Francezii lucrează cu francezii, austriecii cu austriecii, nemţii cu nemţii, americanii cu americanii, iar românii vor să lucreze cu toţi dinainte, mai puţin cu românii.(Mai multe detalii AICI)
