Președinta ÎCCJ: Asistăm la atacuri dure la adresa magistraților

Autor: Politic Scan

Publicat: 06-01-2016

Actualizat: 06-01-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, anunță că mai există politicieni care vor să controleze justiția, drept urmare a lansat un apel la unitatea celor din sistem pentru a stopa fenomenul.

"Nu trebuie să ne lase indiferenți, dimpotrivă, probabil că sigur mai există încă politicieni care își doresc o justiție controlată și atunci noi trebuie, aici, cu toții, să facem un front comun împotriva unui astfel de fenomen. Știm foarte bine că presiuni asupra justiției se pot face nu numai prin acele vorbe, prin atacurile la adresa magistraților, ci și chiar prin încercări de modificarea a unor legi de organizare și funcționare a sistemului judiciar. Atunci, cu atât mai mult trebuie ca întreg sistemul judiciar cu privire la aceste aspecte să adopte o atitudine extrem de responsabilă vizavi de modalitatea în care regândim modificarea unor dispoziții din aceste legi", a subliniat șefa ÎCCJ, în ședința CSM, potrivit Agerpres.

Totodată, Livia Stanciu a mai spus că asistăm la multe atacuri dure la adresa magistraților.

"(...) Justiția, sistemul judiciar, a arătat, eu spun că a dovedit într-o foarte mare măsură, că dorește să impună respectarea legii la nivel național (...) că își dorește ca România să ajungă un stat onorabil la nivelul standardelor europene. Cu toate acestea (...), din păcate, corelativ am asistat și încă mai asistăm la atacuri dure, de multe ori extrem de dure, la adresa magistraților — procurori sau judecători, care au instrumentat dosare extrem de importante, atacuri prin care nu s-a urmărit altceva decât decredibilizarea acelor magistrați, decredibilizarea activității profesioniste desfășurate de către acei colegi, pentru a se pune eventual sub semnul întrebării onestitatea sau corectitudinea acelor colegi", a arătat președintele Înaltei Curți.

Livia Stanciu a mai spus că dacă se dorește cu adevărat o justiție modernă, este nevoie ca și celelalte puteri ale statului să înțeleagă faptul că separația și, în același timp, echilibrul puterilor în statul de drept nu înseamnă niciodată antagonismul acestora și nici încercarea reprezentanților autorităților de a-și ascunde eșecurile prin culpabilizarea celorlalți.

Sursa foto: Nașul Tv

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri