Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele Băncii centrale afgane: 'Talibanii au acces la 0,1 până la 0,2 la sută din rezervele financiare totale ale ţării'

Al Jazeera
talibani kabul

Talibanii au acces la 0,1 până la 0,2 la sută din rezervele financiare totale ale Afganistanului, a afirmat, miercuri, preşedintele Băncii centrale afgane (DAB), care a părăsit ţara. Ajmal Ahmady a precizat că rezervele internaţionale ale ţării “nu au fost niciodată în pericol”, informează AFP.

“Fondurile accesibile talibanilor suntt poate de 0,1-0,2 la sută din rezervele totale internaţionale ale Afganistanului. Nu mult”, a notat Ajmal Ahmady pe Twitter.

Rezervele Dab erau săptămâna trecută “de aproximativ 9 miliarde de dolari”. “Însă acest nu înseamnă că DAB deţine fizic 9 miliarde de dolari în seiful său”, a menţionat Ahmady.

El a explicat că activele, în special lichidităţi şi aur, se află în conturi Fed (Banca Centrală Americană), BIS (Banca Reglementelor Internaţionale), RAMP şi la alte bănci. “În niciun caz nu au fost compromise rezervele internaţionale ale Afganistanului”, a subliniat Ajmal Ahmady.

Afganistanul este una dintre cele mai sărace ţări din lume, devastată de 40 de ani de conflicte. Ajutoarele internaţionale sunt cruciale pentru ţară, informează News.ro.

Afganii se bazează pe transferuri urgente de bani de la membri ai familiilor lor care locuiesc în străinătate. Însă Western Union a anunţat suspendarea de luni a transferurilor de bani către Afganistan.

“Una dintre priorităţile noastre este siguranţa clienţilor noştri şi a partenerilor noştri din prima linie. Din cauza situaţiei actuale din Afganistan şi a constrângerilor asupra agenţilor noştri, am suspendat temporar celelalte tranzacţii către ţară”, a precizat Western Union.

Potrivit datelor Băncii Mondiale, transferurile de bani către Afganistan au fost de aproape 789 de milioane de dolari anul trecut. În 2020, produsul intern brut al ţării a fost estimat la 19,8 miliarde.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.