Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, şi-a manifestat luni opoziţia faţă de posibilitatea ca preşedintele american Donald Trump să susţină un discurs în Parlamentul de la Londra în cadrul vizitei pe care o va efectua în cursul acestui an în Regatul Unit, relatează The Guardian în ediţia electronică. În cadrul şedinţei camerei inferioare a Parlamentului britanic, John Bercow a spus că Trump nu merită onoarea de a se adresa Parlamentului, dată fiind "opoziţia" manifestată de Camera Comunelor faţă de "rasism şi sexism", indică sursa citată.
"Opoziţia noastră faţă de rasism şi sexism, precum şi susţinerea pe care o manifestăm faţă de egalitatea în faţa legii şi de independenţa justiţiei sunt factori extrem de importanţi ce trebuie luaţi în calcul", a afirmat Bercow, potrivit Reuters. Conform The Guardian, oficialul britanic a mai spus că invitaţia de a susţine un discurs la Westminster Hall "se câştigă" şi nu vine automat în cazul unei vizite de stat. John Bercow a afirmat, în aplauzele parlamentarilor, că nu era de acord cu prezenţa lui Trump la Westminster Hall încă dinaintea emiterii ordinului executiv prin care li se interzice accesul în SUA cetăţenilor din şapte state musulmane. El a adăugat că opoziţia lui a fost însă sporită de această decizie a administraţiei Trump, conform Agerpres.
Preşedintele Camerei Comunelor este unul dintre cei trei oficiali care trebuie să îşi dea acordul pentru lansarea invitaţiei de a se adresa Legislativului britanic, reaminteşte presa din Regatul Unit.































Comentează