Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele celei de-a 23-a Conferinţe ONU privind modificările climatice îndeamnă lumea să acţioneze

incalzire globala

A 23-a Conferinţă ONU privind modificările climatice (COP23) s-a deschis luni la Bonn cu îndemnuri vibrante, în special din partea preşedintelui ei din Fiji, de a acţiona mai puternic împotriva încălzirii globale, relatează AFP. ”Cererea noastră colectivă pe care o adresăm lumii este să menţină obiectivul stabilit la Paris”, prin acordul adoptat la sfârşitul lui 2015 împotriva încălzirii planetei, a declarat premierul din Fidji şi totodată preşedintele COP23 Frank Bainimarama în cadrul ceremoniei de deschidere a lucrărilor conferinţei.

”Nevoia de a acţiona urgent este evidentă. Lumea noastră suferă de evenimente extreme provocate de încălzirea climei. Responsabilitatea noastră ca lideri este să răspundem acestei suferinţe, nu trebuie să ne dezamăgim popoarele (...). Trebuie să facem tot ceea ce putem pentru a face să funcţioneze Acordul de la Paris”, a insistat el. ”Acesta este momentul adevărului pentru noi”, a spus el, adăugând ”suntem cu toţii în aceeaşi canoe”. ”Este necesar să facem mai mult”, a declarat preşedintele COP 22, marocanul Salaheddine Mezouar, care i-a predat ştafeta.

Potrivit ONU, ”contribuţiile ţărilor ne-ar face să parcurgem doar o treime din drumul” necesar respectării obiectivului de a menţine încălzirea sub un nivel de 2°C. ”Această stare de lucruri este inacceptabilă pentru planeta noastră şi mai ales pentru cei mai vulnerabili”, a subliniat el, conform news.ro.  ”Fiecare are un mandat, desigur, însă datorăm privilegiile noastre unui lucru: gândind să acţionăm rapid, suntem într-o ligică din care avem cu toţii de câştigat, nu există vreo demonstraţie de făcut” în acest sens, a spus el.

COP23 are loc până la 17 noiembrie la Bonn, sediul Convenţiei ONU, iar la ea participă aproape 200 de ţări, inclusiv Statele Unite, despre care preşedintele Donald Trump a spus că se retrag. Un raport ştiinţific american aprobat de Casa Albă a subliniat vineri că perioada actuală este cea mai caldă din istoria civilizaţiei moderne, iar situaţia se va înrăutăţi în lipsa unei reduceri puternice a gazelor cu efect de seră. Chiar înaintea conferinţei, un bilanţ ONU a avertizat cu privire la prăpastia ”catastrofală” dintre acţiuni şi nevoie, la finalul unui an marcat de dezacorduri de mare amploare, aşa cum preconizează dereglementarea climatică, potrivit unor experţi - Irma, cel mai puternic uragan înregistrat vreodată la Atlantic, Harvey care a provocat cele mai puternice ploi înregistrate după uragan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.