Preşedintele cipriot grec Nicos Anastasiades consideră că negocierile cu privire la reunificarea insulei, desfăşurate sub egida ONU, vor rămâne blocate până la referendumul ce va avea loc în Turcia pe 16 aprilie pe tema extinderii prerogativelor prezidenţiale, transmite AFP. Nicos Anastasiades şi liderul cipriot turc, Mustafa Akinci, au purtat timp de 21 de luni negocieri considerate cea mai bună speranţă pentru un acord de reunificare a insulei.
Akinci şi-a suspendat însă în această săptămână participarea la discuţii, protestând astfel faţă de aprobarea de către parlamentul de la Nicosia a unei legi prin care în şcolile din Republica Cipru va fi marcată aniversarea referendumului din 1950 la care ciprioţii greci s-au pronunţat masiv pentru anexarea la Grecia. 'Sper că tabăra cipriotă turcă şi Turcia vor reflecta, dar nu mă aştept ca aceasta să se producă înaintea referendumului din aprilie', a declarat preşedintele Republicii Cipru, într-un interviu apărut vineri în săptămânalul de limbă engleză Cyprus Weekly.
În opinia lui Anastasiades, 'voinţa părţii turce, mai ales a preşedintelui (Recep Tayyip) Erdogan, de a se ajunge la un rezultat pozitiv la referendum devine un obstacol în negocieri în ceea ce priveşte retragerea trupelor turce' din partea de nord a insulei. Circa 30.000 de militari turci sunt staţionaţi în Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN, recunoscută doar de Ankara) de când armata turcă a invadat partea de nord a insulei în replică la o lovitură de stat ce a vizat anexarea ţării la Grecia. Responsabilii ciprioţi greci consideră că orice acord menit să pună capăt divizării insulei trebuie să includă plecarea trupelor turce, o cerere respinsă de Ankara, conform Agerpres.
În acelaşi interviu, Anastasiades a mai afirmat că relaţiile sale personale cu Akinci, prezentate adesea ca fiind motorul reluării negocierilor, sunt de acum înainte ameninţate. 'Nu l-am atacat niciodată personal pe dl Akinci, ne-am înţeles să menţinem un climat pozitiv. Însă acum (...) legăturile noastre de prietenie sunt în pericol', a declarat liderul cipriot grec, arătându-şi 'deplina disponibilitate' de a reveni la masa negocierilor.






























Comentează