Președintele CJ Timiș, Titu Bojin, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, într-un dosar în care este acuzat că, în perioada în care a ocupat funcția de director al Direcției Apelor Banat, ar fi favorizat una dintre firmele familiei sale.
Procurorii susțin că unul dintre capetele de acuzare este legat de concesionarea unui iaz din Timiș firmei deținute de familia lui Titu Bojin în perioada în care acesta era director al Direcţiei Apelor Române Banat.
„Nu ştiu nimic, nu am primit nimic oficial. Până nu primesc o comunicare oficială nu am nimic de declarat”, a spus președintele CJ Timiș, citat de Tion.ro.
Dosarul în care Titu Bojin este trimis în judecată a fost deschis în 2013 și a fost preluat de Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce a fost instrumentat în prealabil de procurorii de la Parchetul de pe Lângă Tribunalul Timiș.
Sursa foto: radiotimisoara.ro
Comentează