Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele CJ Vrancea estimează că proiectul Casei Memoriale Duiliu Zamfirescu va fi finalizat în cel mult trei ani

 Duiliu Zamfirescu

Cătălin Toma, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, a declarat joi că vor fi făcute toate demersurile pentru ca în următorii doi sau trei ani Casa Memorială „Duiliu Zamfirescu” să poată fi vizitată, inforrmează News.ro.

Unul dintre moştenitorii scriitorului şi omului politic Duiliu Zamfirescu, strănepotul său, Nicolas Duiliu Zamfirescu, a fost prezent joi la Focşani, unde a avut o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma.

Reprezentant al tuturor moştenitorilor, Nicolas Duiliu Zamfirescu a venit de la Paris pentru a pune la punct, alături de echipa Consiliului Judeţean, ultimele detalii privind donaţia pe care familia Zamfirescu o va face administraţiei judeţene. Terenul şi casa de la Faraoanele (Vârteşcoiu), loc în care Duiliu Zamfirescu a scris o mare parte din opera sa literară, vor ajunge în patrimoniul CJ, donatorii dorind ca imobilul să devină Casa Memorială „Duiliu Zamfirescu”.

Preşedintele CJ Vrancea a declarat că, după definitivarea donaţiei, se vor face toate demersurile pentru restaurarea imobilului, prin accesarea de fonduri europene.

„Mulţumesc familiei Zamfirescu pentru că a acceptat să facă această donaţie, astfel putem să intervenim pentru salvarea imobilului. Această donaţie ne onorează, dar, în acelaşi timp, ne şi responsabilizează. Dorim să îi redăm acestei case valoarea de odinioară. Vom face toate demersurile legale pentru reabilitare, astfel încât peste 2 - 3 ani să putem vizita Casa Memorială Duiliu Zamfirescu, să o introducem în circuitul turistic şi să avem chiar şi o sală de degustare de vinuri, fiind zonă de podgorie, putem susţine astfel şi producătorii locali”, a declarat Toma.

Nicolas Duiliu Zamfirescu a declarat că, pe lângă donaţia casei şi a terenului aferent din satul Faraoanele, vor fi donate şi documente, cărţi, scrisori inedite nepublicate, fotografii şi obiecte de epocă care au aparţinut scriitorului Duiliu Zamfirescu şi familiei sale, care vor fi expuse în casa memorială.

„Toţi moştenitorii am ajuns la o înţelegere şi am considerat că aşa este cel mai frumos şi adecvat, să facem această donaţie, care este o variantă câştigătoare pentru toată lumea. Pentru noi, familia, să avem o casă memorială frumoasă, va fi un loc care ne va reuni”, a spus Nicolas Duiliu Zamfirescu, unul dintre moştenitorii legali care şi-au dat acordul pentru donaţie, alături de Andreia Holban, Ioana Dragomirescu şi Nicolae Stolojan.

Citește și: INEDIT Confesiunile unui călugăr în timpul pandemiei: Mi-e frică de o viitoare ‘castă a talibanilor’ ortodocși!

Citește și: VIDEO - Simona Halep a fost huiduită de fanii de la meci, după o declarație care nu i-a mulțumit

De asemenea, Nicolas Duiliu Zamfirescu, care activează în domeniul consultanţei financiare şi strategice, fiind decorat cu Legiunea de Onoare în Franţa pentru activitatea de legaturi comerciale şi diplomatice între Franţa şi România, a promis că va intermedia relaţiile de parteneriat între administraţia judeţeană şi oameni de afaceri din Franţa care să investească în Vrancea.

Casa care a aparţinut scriitorului Duiliu Zamfirescu (1858-1922) din satul Faraoanele, comuna Vârteşcoiu, se află într-o zonă pitorească, de podgorie, fiind locul unde cunoscutul autor a scris multe opere literare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.