Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele Comisiei pentru relaţia cu UNESCO: Opera lui Brâncuşi de la Târgu Jiu, din nou pe punctul de a nu fi inclusă în Lista Patrimoniului Mondial

brancusi

Mihai Weber, preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, a transmis vineri într-un comunicat de presă că Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” Brâncuşi de la Târgu Jiu este din nou pe punctul de a nu fi inclus în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, după mai multe tentative eşuate, potrivit news.ro.

Dosarul va fi dezbătut zilele următoare, în cadrul celei de a 44-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial, care are loc la Fuzhou (China).

„Reamintim că dosarul a fost depus ca «memorial al Primului Război Mondial», iar experţii independenţi ai UNESCO au recomandat, în 2018, recunoaşterea valorii sale universale. Tot în 2018, Comitetul Patrimoniului Mondial, la cea de-a 42-a sesiune, a hotărât să suspende pentru doi ani includerea siturilor asociate cu conflicte istorice recente, pentru ca experţii să analizeze dacă memorialele de război sunt în acord cu principiile UNESCO”.

Citește și: Magistratul care L-A ELIBERAT pe Dragnea și-a `BLAMAT` colegii care au PROTESTAT împotriva SCHIMBĂRILOR din Justiție făcute de PSD `SUB BAGHETA` acestuia

Trei grupuri de experţi independenţi au recomandat, în urmă cu câteva luni, ca, de acum încolo, să nu mai fie acceptat în UNESCO niciun dosar cu monumente asociate unui război, a mai spus Weber.

„Mereu am atras atenţia că există riscul să ne trezim din nou în situaţia de a vedea dosarul «Brâncuşi» amânat. Guvernul României este cel care are atribuţii în relaţia directă cu UNESCO. Noi, comisia, suntem doar un organism legislativ şi consultativ”.

El a continuat: „Înţeleg că abia acum reprezentanţii României fac demersuri pentru ca decizia atât de tranşantă să fie reanalizată, dar mă tem că este cam târziu. România putea încerca din timp să nuanţeze punctul de vedere categoric al experţilor şi să solicite să se ţină seama şi de valoarea artistică a operei, nu doar de încadrarea acesteia la categoria «memoriale de război». Consider că totul se face pe ultima sută de metri şi pe genunchi, deşi se ştia realitatea de multă vreme. Este dezamăgitor şi ruşinos că singura operă monumentală a lui Constantin Brâncuşi ajunge în situaţia ingrată de a fi abordată doar ca un memorial de război, nu ca o operă cu valoare universală excepţională, pentru că autorităţile române au fost impasibile şi, din nou, nu şi-au făcut temele la vreme”.

Pe 25 iulie, în cadrul celei de a 44-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial, va fi discutată şi situaţia dosarului Rosia Montană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.