Preşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI, Claudiu Manda, a declarat marţi, 28 noiembrie, la finalul şedinţei comisiei, că membrii acesteia au votat să solicitte Serviciului demiterea secretarului general al instituţiei, Dumitru Dumbravă, pe fondul suspiciunilor cu privire la o implicare ilegată în justiţie care planează asupra sa.
Decizia a fost luată cu 5 voturi "pentru" şi 3 "împotrivă".
"Am hotărât să trimitem SRI o adresă în care să solicităm analiza şi decizia privind eliberarea din funcţia de secretar general a domnului general Dumitru Dumbravă, având în vedere lucrurile spuse de domnia sa în cadrul comisiei, lucrurile spuse de petenţi în cadrul comisiei, lucrurile spuse în spaţiul public ulterior audierii din comisie, considerând că este benefic atât pentru SRI, pentru domnul Dumbravă, inclusiv pentru Comisie să lămurit toate aceste aspecte, dar cu domnul general Dumbravă nu în poziţia de secretar general", a declarat Manda.
Solicitarea nu este una imperativă, neexistând cadrul legal pentru a obliga SRI să dea curs solicităţii. Manda a refuzat să vorbească despre eventuale consecinţe ale unui refuz, cum ar fi un demers de demitere a directorului SRI.
***






























Comentează