Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a făcut apel joi la începerea rapidă a negocierilor de aderare la UE cu Macedonia de Nord şi Albania, cu o săptămână înaintea summitului planificat UE-Balcanii de Vest, informează DPA, potrivit agerpres.
Vorbind la o conferinţă de presă comună cu preşedintele Macedoniei de Nord, Stevo Pendarovski, Michel a caracterizat procesul drept o "prioritate de vârf".
"Sper din tot sufletul şi sunt încrezător că vom avea evoluţii pozitive foarte curând. Acesta ar fi un semnal important pentru ţara dumneavoastră şi pentru întreaga regiune", a spus Michel.
Împreună cu Albania, Macedonia de Nord a primit confirmarea în martie 2020 că îndeplineşte condiţiile pentru începerea negocierilor de aderare.
Cu toate acestea, Bulgaria a ameninţat că se va opune prin veto începerii negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord. Printre alte cereri, Bulgaria a făcut apel la Macedonia de Nord să confirme în Constituţia sa drepturile minorităţii bulgare care trăieşte în ţară.
Michel nu a putut spune dacă viitorul summit, care va avea loc în perioada 23-24 iunie, va constitui un avans. "Când avem o reuniune a Consiliului European, nu suntem niciodată siguri de rezultat", a declarat el, dar a adăugat că va face totul pentru a asigura ca reuniunea să aducă "un pas decisiv" spre aderare.
La rândul său, Pendarovski a spus că "prelungirea integrării macedonene în UE zdruncină credibilitatea uniunii în sine".
El a calificat cererile Bulgariei drept "precedent periculos" de "condiţii instituite de un stat membru asupra unei ţări candidate pentru calitatea de membru din motive bilaterale".
Ambii au fost de acord că extinderea UE a câştigat o importanţă suplimentară pe fondul invaziei în curs a Ucrainei de către Rusia.
Preşedintele Consiliului European, semnal clar înainte de summit: Aderarea Balcanilor la UE, o 'prioritate de vârf'
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

1.647
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.647

411
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
411

3.877
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
3.877

8.269
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.269

4.183
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.183

4.073
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.073

67
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
67

8.450
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.450

196
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
196

2.719
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.719

628
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
628

1.698
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.698

1.835
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.835
















Comentează