Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Dorin Şerdean, mesaj către suporteri, după înfrângerea cu Sepsi: 'Dinamo va trăi!'

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Dorin Şerdean, i-a asigurat, luni, pe suporterii dinamovişti că echipa lor favorită va trăi, iar clubul nu este în pericol de faliment.

"Mergem înainte, nu ne poate opri o înfrângere. (n.r. cu Cosmin Contra?) Bineînţeles! Antrenorul acesta, care a fost un antrenor al echipei naţionale, este respectat de toată suflarea dinamovistă şi a venit aici pentru că avea credit deja şi îl are. O să vină şi rezultatele. Acţionarii spanioli au cumpărat un club cu mari probleme, foarte mari probleme, cu datorii foarte mari. Vorbim de datorii de aproape patru milioane de euro şi le ştiam. Hai să nu uităm aşa uşor lucrurile acestea! Clubul aceste avea probleme dinainte şi nu sunt probleme create de acţionarii spanioli, sunt probleme create de... nu vreau să dau nume sau entităţi, erau dinainte şi se ştiu. Să avem înţelegere şi răbdare pentru că situaţie nu este aşa de uşor de rezolvat cum cred unii. Pe hârtie se poate rezolva de azi pe mâine, în realitate nu se poate rezolva. Acum, lucrurile sunt pe un făgaş normal, normal în situaţia noastră însemnă că mai sunt probleme. La un club de fotbal şi când e bine mai sunt probleme. La noi nu a fost bine. Sunt litigii pe care clubul le avea cu jucători mai vechi, sunt litigii care au trebuit achitate, Nistor, Uhrin, Mihalcea. Mai sunt cazuri. Lucrurile evoluează în parametrii normali.

Citește și: SURSE Cine l-ar fi turnat pe Marcel Ciolacu la Poliție, pentru că a încălcat măsurile anti-Covid – Candidează din partea PNL la alegerile parlamentare

Din păcate, normalul în situaţia noastră e mai greu decât la alte cluburi. În fiecre zi care trece rămân mai puţine probleme şi asta ne bucură. Un club de fotbal, în situaţia în care a fost Dinamo, necesită puţin timp pentru a pune lucrurile la timp. Să nu venim cu declaraţii din acestea, foarte abrupte, să vorbim despre investitori, să vorbim de dezastru, de faliment. Nu, nu, falimentul era la un pas înainte de a venii aceşti investitori. Falimentul era înainte şi era în dulap. Să nu uite acest lucru niciun suporter dinamovist. Sunt oameni care au venit şi au investit bani aici, fără să cunoască acest club, fără să fi păşit vreodată în România şi cred că merită mai multă încredere şi mai mult respect. Acestea sunt lucruri care îi deranjează pe spanioli şi au dreptate din acest punct de vedere. Decizia cu tricourile (n.r. - de a îndepărta sigla DDB) nu a fost la mine. Nu este corect să fiu acuzat de o decizie a acţionarului majoritar. Un lucru pot să garantez, Dinamo va trăi şi acesta este cel mai important mesaj, pentru că Dinamo a fost într-adevăr o perioadă destul de lungă, în ultimii un an şi jumătate, doi ani, în ultimele şase, şapte luni, a fost într-o situaţie foarte grea, dezastruoasă. Nu mai suntem în aceeaşi situaţie. Deci Dinamo va trăi, de asta sunt sigur", a declarat Şerdean, la Digi Sport.

Din 13 august, de la preluarea clubului Dinamo de către Benel International, fond reprezentat de spaniolul Pablo Cortacero, echipa a câştigat doar un meci în Liga I, a remizat de două ori şi a pierdut de cinci ori, de patru ori la rând.

Citește și: EXCLUSIV Ascensiune pe bază de familie în Guvernul Orban! În doar câteva luni, de la firmele mamei, a ajuns la Ministerul Muncii, candidat la Primărie, iar acum la Camera Deputaților!

Antrenorul Cosmin Contra s-a plâns de faptul că problemele financiare ale echipei nu au fost rezolvate de noii investitori.

"Există totuşi această nelinişte la nivel administrativ, pentru că nu s-au pus bazele noului consiliu de administraţie, nu s-au pus bazele noii structuri la Dinamo, nu s-au făcut acele plăţi care ar fi trebuit să se facă până acum şi atunci cred că există o nelinişte din partea tuturor la acest nivel", a spus Contra, joi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.