Președintele Indiei, Ram Nath Kovind, a fost spitalizat

Autor: Bran Irina Alexandra

Publicat: 26-03-2021

Actualizat: 26-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: News18

Preşedintele indian Ram Nath Kovind a fost internat vineri la spitalul armatei din New Delhi cu disconfort în piept, au anunţat mai mulţi oficiali, citaţi de agenţia Xinhua, potrivit AGERPRES.

Potrivit oficialilor, Kovind s-a confruntat cu o durere la nivelul pieptului în timpul dimineţii.

Citește și: CTP, ieșire furibundă la adresa susținătorilor medicului Flavia Groșan: ‘Cei care cred în rețeta dumnezeiască a Îngeresei, nu se duc la spital decât când încep să horcăie’

"Preşedintele este supus unui control de rutină şi în prezent se află sub observaţie", potrivit unui comunicat al spitalului Research and Referral Hospital citat de presa locală, care adaugă că starea sa este stabilă.

Prim-ministrul indian Narendra Modi a vorbit cu fiul preşedintelui pentru a se interesa despre starea de sănătate a lui Kovind, potrivit unui comunicat emis de biroul lui Modi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri