În timp ce în ţara sa continuă protestele după moartea unei tinere arestate de poliţia de moravuri, preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, a acuzat miercuri Occidentul de aplicarea unor standarde diferite privind drepturile femeilor, transmite AFP.
"Are două standarde, două măsuri, cu atenţia îndreptată într-o singură parte, nu peste tot", a spus Raisi la Adunarea Generală a ONU. "Asta arată că locul acuzatului şi apărătorului nu trebuie judecat numai după etalonul a ceea ce prezintă unii", a adăugat el.
Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, originară din Kurdistanul iranian, a fost arestată în 13 septembrie la Teheran de poliţia de moravuri, care impune obligaţia femeilor de a-şi acoperi părul şi corpul până la genunchi. Tânăra a fost acuzată că purta "îmbrăcăminte necorespunzătoare"; ea a intrat în comă în timp ce era în detenţie şi a decedat după trei zile, potrivit Agerpres.
Moartea ei a atras condamnarea internaţională a Iranului şi a provocat în întreaga ţară manifestaţii în urma cărora şi-au pierdut viaţa mai mulţi oameni.
În discursul rostit marţi la ONU, preşedintele chilian Gabriel Boric a omagiat-o în faţa Adunării Generale pe Mahsa Amini şi a cerut "încetarea abuzurilor din partea celor puternici, oriunde s-ar afla".
Miercuri dimineaţa, ministrul britanic de externe James Cleverly a apreciat, într-un dialog cu AFP, că manifestaţiile din Iran arată că republica islamică s-ar putea reorienta. "Conducătorii iranieni ar trebui să observe că populaţia este nemulţumită de direcţia pe care au urmat-o. Ei pot urma altă cale", a insistat el.































Comentează