Preşedintele Moldovei se întâlneşte cu liderul Transnistriei

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 03-01-2017

Actualizat: 03-01-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunţat marţi, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că urmează să se întâlnească miercuri, 4 ianuarie, la Bender (Tighina) cu liderul Transnistriei, Vadim Krasnoselski, relatează portalul Unimedia.info, potrivit agerpres.

Va fi o întâlnire de lucru, mai precizează mesajul. Igor Dodon a confirmat întâlnirea sa de miercuri pentru agenţia de presă rusă TASS.

Citeşte şi: Marine Le Pen aruncă în aer relaţiile cu Europa şi SUA: 'Anexarea Crimeii este LEGALĂ'

"Mâine, la Bender, voi avea o întâlnire de lucru cu liderul Transnistriei, Vadim Krasnoselski", a precizat Dodon, indicând că această întrevedere este necesară pentru impulsionarea negocierilor privind reglementarea transnistreană. El a subliniat că problema Transnistriei va fi, de asemenea, în centrul viitoarelor discuţii programate la 17 ianuarie la Moscova, unde se va deplasa la invitaţia preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin.

Anterior, noul lider al Transnistriei, care a câştigat aşa-zisele alegeri prezidenţiale din 11 decembrie în stânga Nistrului, declarase pentru TASS că, în cadrul acestor consultări cu Chişinăul, intenţionează să discute despre eliminarea blocajelor cu care se confruntă locuitorii din Transnistria. În acelaşi timp, el a menţionat că se va ghida la negocieri după alegerea făcută de transnistreni care au votat în favoarea independenţei şi a unor legături mai strânse cu Rusia la referendumul din 2006.

Igor Dodon a declarat, la rândul său, că ştie de această poziţie a liderului de la Tiraspol. "El cunoaşte şi punctul meu de vedere. Dar s-au acumulat o mulţime de subiecte de discuţie şi situaţia când negocierile stagnează de ani de zile este inacceptabilă. Eu cred că prin eforturi comune vom putea face ca procesul reglementării transnistrene să avanseze", a afirmat preşedintele moldovean pentru TASS.

Citeşte şi: S-a aflat cine este TERORISTUL din Istanbul. Detalii cutremurătoare / FOTO-VIDEO

"Conform planului nostru, nu vor fi perdanţi în urma reglementării transnistrene", a subliniat Igor Dodon, care pledează pentru federalizarea Republicii Moldova, ca soluţie la conflictul din stânga Nistrului.

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, reprezentantul preşedintelui Vladimir Putin pentru Transnistria, a declarat după discuţia avută la 24 decembrie 2016 cu Igor Dodon la Chişinău că "Rusia este interesată în intensificarea negocierilor în problema transnistreană".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri