Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele parlamentului moldovean: Republica Moldova trebuie să-și întărească armata

stiri.md
armata moldoveana

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține în continuare ideea că Republica Moldova trebuie să-și fortifice capacitățile militare, chiar dacă suntem o țară neutră.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă a celor opt președinți de Parlament ai Statelor Baltice și Nordice, aflați într-o vizită de lucru în țara noastră, transmite Știri.md cu referire la ntv.md.

Președintele Parlamentului a mai menționat că a discutat cu omologii săi despre provocările și consecințele războiului din Ucraina asupra țării noastre, iar vizita acestora vine să încurajeze atât autoritățile, cât și cetățenii din Republica Moldova.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că Republica Moldova va accepta ajutorul militar, pentru că Moldova trebuie apărată.

Igor Grosu, președintele Parlamentului: "Autoritățile Republicii Moldova vor întări capacitățile de apărare a republicii, vom investi în forțele noastre armate, lucru care din păcate nu prea s-a făcut de 30 de ani de zile, pentru că și neutralitatea trebuie apărată. Vom face lucrul ăsta atât în cadrul parteneriatelor pe care le avem și vom considera și alte oportunități care pot veni din partea țărilor prietene".

De asemenea, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și-a manifestat recunoștința pentru partenerii externi care sunt alături de Republica Moldova într-un moment crucial pentru țară.

Igor Grosu, președintele Parlamentului: "Vizita dumneavoastră de astăzi vine să încurajeze atât autoritățile, cât și cetățenii, într-un context în care avem nevoie să fim mai uniți și mai eficienți ca niciodată. Războiul din Ucraina afectează mult Republica Moldova, deja lovită crunt de efectele pandemiei și de creșterea prețurilor la produse și resurse energetice. Provocările sunt multiple, încercările de destabilizare la fel, iar orice mic sprijin este important pentru ca Moldova să se consolideze democratic și economic, așa cum au făcut țările din Estul Europei în anii 1990 și 2000".

În cadrul vizitei oficiale a celor opt președinți de Parlament din Lituania, Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Letonia, Norvegia și Suedia au mai fost discutate prioritățile agendei comune a Republicii Moldova și a Statelor Baltice și Nordice, dar și despre aspirațiile europene ale țării noastre. Vizita a avut loc la inițiativa șefului Legislativului, Igor Grosu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.