Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele Partidului RE:START ROMÂNIA, Ramona Ioana Bruynseels, scrisoare deschisă către premier:'Soluții în sensul sprijinirii cetățenilor afectați'

News.ro
ramona ioana bruynseels

Președintele Partidului RE:START ROMÂNIA, Ramona Ioana Bruynseels, i-a trimis o scrisoare deschisă prim-ministrului Ludovic Orban prin care prezintă soluții pentru mai multe categorii sociale puternic afectate de pandemia de coronaviurs. Una dintre soluțiile enunțate de Ramona Ioana Bruynseels îi vizează pe românii aflați în situația lipsei veniturilor pe perioada crizei.

„SCRISOARE DESCHISĂ

Stimate domnule Prim-ministru,

Stimați domni miniștri,

Vă transmit această scrisoare în urma zecilor de rugăminți primite de la cetățeni ai României cu care atât eu, cât și Partidul RE:START ROMÂNIA, suntem în contact.

Citește și: 'ERAM FERICIŢI ŞI NU ŞTIAM' - Editorial viral online, scris de un jurnalist spaniol

Domnule Prim-ministru,

Nu avem încă o estimare exactă a oamenilor care își vor pierde locul de muncă în perioada următoare, nemaicâștigând veniturile necesare traiului zilnic și acoperirii cheltuielilor lunare cu utilitățile. Știm însă că aceste cazuri există și vor exista. Estimăm că numărul lor va fi unul semnificativ.

În acest sens,

Apelăm la dumneavoastră pentru găsirea de soluții în sensul sprijinirii persoanelor aflate în situația de mai sus, respectiv:

1. În ceea ce privește alimentele de bază, ar fi binevenită suplimentarea fondurilor dedicate achiziționării unor cantități majorate de alimente de către autoritățile publice locale, în acord cu numerele celor care raportează nevoia de furnizare de alimente.

⁃ Recomandăm realizarea unei propuneri adresate supermarketurilor de a dona autorităților publice locale / organizațiilor non-guvernamentale specializate în domeniu cantități de alimente în scopul acoperirii nevoilor fiecărei comunități locale în parte.

⁃ Recomandăm realizarea unui apel al Guvernului României, adresat companiilor din România producătoare de diverse alimente, de a dona cantități de alimente autorităților publice locale, pentru a fi repartizate familiilor aflate în această situație.

⁃ Recomandăm extinderea bunei conlucrări cu ONG-urile cu obiect de activitate incident în acest caz (exp. Crucea Roșie - Banca de alimente, Organizațiile care se ocupă de cantinele săracilor).

2. În ceea ce privește suspendarea plății utilităților pentru cei aflați în situația lipsei veniturilor pe perioada crizei, vă propunem: - inițierea unei propuneri adresată furnizorilor de gaz, energie, apă, telefonie de a supenda plățile datorate lor de către familiile aflate în situația lipsei veniturilor acestora în perioada de criză. Plățile lunare datorate furnizorilor de utilități urmează a fi achitate de către familiile în cauză, ulterior încheierii perioadei de criză, printr-o eșalonare rezonabilă a sumelor.

Citește și:  Daniel Zamfir prezintă 'DOVADA' prin care Ludovic Orban știa de PERICOLUL pandemiei 'și o ținea langa cu anticipatele'

3. Referitor la Plata lunară a cheltuielilor datorate Asociațiilor de proprietari - inițierea unei propuneri adresate asociațiilor de proprietari de a îngheța plățile datorate de către familiile rămase fără venituri și neperceperea de dobânzi familiilor care se află în situația de a nu mai avea loc de muncă. Cheltuielile lunare datorate asociațiilor de proprietari urmează a fi achitate de către familiile în cauză ulterior încheierii perioadei de criză, printr-o eșalonare rezonabilă a sumelor.

4. Chiriile - instituirea imposibilității de a evacua chiriașii care nu își pot achita chiria din motivele prevăzute mai sus (lipsa locului de muncă, respectiv a veniturilor). Totodată, încurajarea proprietarilor spre toleranță, generozitate și solidaritate cu cei care, fără voia lor, se vor afla în imposibilitatea de a-și achita chiria.

Stimate domnule Prim-ministru,

Mai mult ca niciodată este nevoie de solidaritate. Toate forțele sociale, mediul de afaceri, fiecare individ, trebuie să participe la implementatea unui plan realist și sustenabil de parcurgere a crizei și de revenire la normal cât mai repede.

Cetățenii români trebuie protejați împotriva abuzurilor, trebuie feriți de pericolul de a nu avea nevoile zilnice (hrană, apă, căldură și de comunicare) și, în același timp, trebuie educați prin mesaje publice în ceea ce privește corectitudinea declarării informațiilor, dar și a respectării regulilor esențiale de disciplină instituite prin actele normative din această perioadă.

În speranța că recomandările noastre vor fi preluate și implementate de dumneavoastră,

Vă mulțumesc.

Ramona Ioana Bruynseels,

Președintele Partidului RE:START ROMÂNIA”, se arată într-o scrisoare a președintelui partidului RE:START ROMÂNIA, Ramona Ioana Bruynseels.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.