Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele PSD Râşnov a demisionat din funcţie, după încheierea Alianţei Electorale Râşnovul Tău

psd sigla

Preşedintele organizaţiei locale Râşnov a PSD, Marius Lungu, a anunţat luni, prin intermediul unui comunicat de presă, demisia din funcţie şi candidatura sa ca independent pentru cea de primar al oraşului Râşnov.

"Motivaţia acestui demers este aceeaşi care m-a determinat să-mi prezint azi demisia din funcţia de preşedinte al PSD Râşnov, şi anume decizia conducerii judeţene a PSD, luată fără consultarea membrilor organizaţiei din Râşnov, de a nu desemna, pentru prima dată de când există partidul nostru, un candidat propriu la funcţia de primar, ci de a susţine candidatul unei alte formaţiuni. Nu se poate ca noi, care formăm cel mai mare partid din România, suntem la guvernare şi avem majoritatea parlamentară, să ne transformăm în remorca unui partid minuscul, fără reprezentare în Parlament", potrivit sursei citate.

Fostul preşedinte al organizaţiei locale Râşnov a PSD mai precizează în comunicatul de presă că sâmbătă, 6 mai, a fost chemat la sediul PSD Braşov unde a fost anunţat "sec" că, pentru alegerile parţiale din 11 iunie 2017, se constituie alianţa electorală PSD-ALDE-PER, iar candidat la Râşnov va fi un membru PER, cei din PSD Râşnov primimd însărcinarea de a strânge semnături pentru depunerea candidaturii şi de a-i face campanie electorală.

Marius Lungu consideră că este o decizie luată "discreţionar" de staff-ul organizaţiei judeţene a PSD, care a dat dovadă de practici "nedemocratice"/ "În semn de protest faţă de atitudinea nedemocratică, discreţionară a organizaţiei judeţene a PSD Braşov, şi după consultări cu foarte mulţi membri ai PSD Râşnov, revoltaţi de acest mod de a proceda, am decis să candidez independent la funcţia de primar al Râşnovului, pentru a salva onoarea PSD şi a câştiga, în pofida dorinţei conducerii de la Braşov. Decizia mea este şi o formă de respect pentru membrii şi simpatizanţii PSD din Râşnov, alături de care am muncit atîta vreme, am obţinut rezultate şi am ridicat această organizaţie. Sunt convins că foarte mulţi dintre ei îmi vor fi alături în acest demers şi le mulţumesc pentru felul în care am colaborat până acum. De altfel, acesta este şi motivul pentru care nu demisionez din PSD. Sunt social-democrat şi rămân social-democrat, mi-am câştigat prin muncă această calitate, indiferent de manevrele unora din conducerea de la Braşov", se arată în comunicatul de presă.

Purtătorul de cuvânt al PSD Braşov, Daniel Giurma, a declarat pentru Agerpres că nu face niciun fel de comentarii cu privire la situaţia de la Râşnov. Duminică, la sediul PSD Braşov, liderii filialelor locale ale Partidului Social Democrat (PSD), Marius Dunca, Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), Remus Borza, Partidul Ecologist Român (PER), Cătălin Nămăescu şi Mişcarea Social Liberală Braşov, Gabriel Popescu, au semnat înfiinţarea Alianţei Electorale "Râşnovul Tău". Scopul acesteia este susţinerea, la alegerile locale parţiale din 11 iunie 2017, a candidatului Daniel Diaconu (PER), la funcţia de primar al Râşnovului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.