Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, s-a întâlnit cu Dmitri Kozak, șef-adjunct al Administrației prezidențiale din Rusia

wikipedia.org
igor dodon

În cadrul vizitei de lucru la Moscova, Președintele țării, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere productivă cu Dmitri Kozak, șef-adjunct al Administrației prezidențiale, Reprezentant Special al Președintelui FR pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova, transmite MOLDPRES, potrivit www.romania-actualitati.ro.

Oficialii au discutat un spectru larg de chestiuni legate de dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre cele două țări. În special, părțile au convenit asupra organizării în luna octombrie, la Chișinău, a unei noi ședințe a Comisiei Interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare comercial-economică, în cadrul căreia urmează să fie semnate un șir de acorduri bilaterale importante.

Citește și: Dialog cu scântei între Marius Tucă și Raed Arafat: ‘De ce să nu-l cunoști, când le știi pe toate?’, ‘Nu ești omul implicat direct, ca și profesionist’

În mod special, interlocutorii au abordat subiectul privind reluarea negocierilor pentru acordarea creditului rus în mărime de 200 milioane de euro pentru susținerea agenților economici și a populației Republicii Moldova în această perioadă dificilă. Igor Dodon și Dmitri Kozak au convenit ca în zilele următoare, să se desfășoare prima rundă de negocieri dintre reprezentanții Guvernelor Republicii Moldova și Federației Ruse.

În altă ordine de idei, oficialii au remarcat o dinamică bună a exporturilor mărfurilor moldovenești pe piața rusă, după ce Guvernul Federației Ruse a prelungit termenul importului fără taxe vamale pentru un șir de mărfuri agroindustriale importante, ceea ce oferă producătorilor din Republica Moldova posibilitatea de a face economii substanțiale.

În acest context, șeful statului a discutat cu partea rusă problema legată de acordarea autorizațiilor pentru tranzitarea mărfurilor moldovenești pe teritoriul Ucrainei pentru a fi exportate în Rusia. Totodată, s-a menționat că organele de resort au primit indicația de a soluționa această problemă în cel mai scurt timp posibil, în condiții reciproc avantajoase.

Citește și: Ludovic Orban, despre redeschiderea restaurantelor: Este chiar posibilă în două etape .

De asemenea, Igor Dodon a convenit cu Dmitri Kozak ca în timpul apropiat, să fie examinată posibilitatea de a acorda Republicii Moldova din partea rusă a ajutorului umanitar gratuit, sub formă de motorină (câteva zeci de mii de tone), pentru susținerea producătorilor agricoli din Republica Moldova, care au fost cel mai mult afectați de seceta îndelungată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.