DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a promulgat o nouă amnistie pentru prizonieri (presă)

Wikipedia
Bashar al- Assad

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a aprobat duminică o nouă amnistie care se aplică în acelaşi timp deţinuţilor de drept comun, persoanelor acuzate de complicitate la terorism dar şi dezertorilor de război, potrivit news.ro.

Această "amnistie generală" nu este prima decretată de şeful statului de la începutul conflictului în Siria, declanşat în 2011 cu represiunea manifestanţilor prodemocraţie.

Duminică, preşedintele Assad "a promulgat un decret-lege" (...) acordând o amnistie generală pentru infracţiuni comise înainte de 14 septembrie 2019", potrivit agenţiei oficiale Sana, care a publicat textul de lege.

Aceasta se aplică în special anumitor deţinuţi acuzaţi de infracţiuni care sunt cuprinse într-o lege din iulie 2012 privind "terorismul", terminologie folosită de autorităţi contra rebelilor şi militanţilor antiregim.

Klaus Iohannis, atacuri în rafală la Guvern: Sunt multe de îndreptat după guvernările eșuate ale PSD

Decretul prevede graţierea celor acuzaţi de participare la "complot" sau la ascunderea unui act terorist, potrivit termenilor din această lege.

Amnistia este de asemenea pentru dezertorii de război care s-ar prezenta în faţa justiţiei după adoptarea decretului - de acum în trei luni dacă se află în Siria, în şase luni dacă trăiesc peste hotare.

Autorii răpirilor, dacă îşi eliberează victimele fără compensaţii de acum într-o lună, vor fi de asemenea graţiaţi.

Legea prevede totodată reduceri de pedepse, cu câteva excepţii: pedeapsa capitală poate fi transformată în muncă forţată pe viaţă, munca forţată pe viaţă în 20 de ani de muncă forţată şi închisoarea pe viaţă în pedeapsă de 20 de ani de închisoare, potrivit textului.

Condamnaţii care au suferit de boli incurabile şi au mai mult de 75 de ani pot beneficia de o amnistie.

Pe de altă parte, persoanele condamnate la moarte ale căror acţiuni au dus la moartea uneia sau a mai multor persoane nu vor putea beneficia de această amnistie.

De la începutul conflictului peste 370.000 de oameni au murit în Siria.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.