Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele UEFA se opune ideii FIFA de a organiza Cupa Mondială din doi în doi ani

www.telegrafonline.ro
Aleksander Ceferin

Preşedintele UEFA, Aleksandr Ceferin, s-a exprimat total împotriva ideii FIFA, de a organiza Cupa Mondială o dată la doi ani şi nu la patru ani, cum este acum, potrivit news.ro.

"Este imposibil, este o idee iraţională. Următoarea Cupă Mondială după 2022 este în 2026. În 2028 vom avea Campionatul European, aşa că, dacă va exista o Cupă Mondială în 2028, echipele europene nu vor juca la acea competiţie. Dacă echipele sud-americane au Copa America, nici ele nu vor juca. Va fi totuşi o Cupă Mondială, atunci? Este o idee incredibil de iraţională, nu ştiu de ce avem nevoie de asta. Cu acest calendar este imposibil. Imaginaţi-vă cum ar fi jucătorii să aibă un turneu de o lună în fiecare an. În zilele noastre, ei se accidentează din ce în ce mai mult, pentru că joacă mereu şi au un calendar atât de plin. Este o idee politică, dar în realitate nu va avea niciun sprijin”, a declarat Ceferin, într-un interviu acordat publicaţiei portugheze Record, potrivit marca.com.

Ceferin a vorbit şi despre reacţia sa după ce cluburile fondatoare au anunţat înfiinţarea Superligii europeane: "Ne-am liniştit după un timp, dar a fost un şoc pentru noi, toţi. Eram omul care trebuia să vorbească. Cu toţii am simţit la fel, toate cluburile şi ligile, despre ceea ce s-a întâmplat. Când nouă cluburi recunosc că au făcut o greşeală, am început să le tratez la fel ca pe toate celelalte cluburi din familia fotbalului european”.

El a menţionat, de asemenea, că nu a vorbit după anunţul înfiinţării superligii cu Andrea Agnelli, Florentino Perez sau Joan Laporta, conducătorii cluburilor Juventus, Real Madrid şi FC Barcelona care nu s-a retras din proiect.

"Am primit un mesaj WhatsApp de la unul dintre ei, dar nu am răspuns”, a precizat Ceferin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.