Președintele Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDDA), care coordona politicile publice naționale în prevenirea și reducerea cererii și ofertei de droguri, precum și a altor tipuri de adicții, și-a dat demisia.
Demisie de răsunet în Guvern
„Am depus la guvern cererea de încetare a mandatului meu de președinte al @adictii.gov.ro, la finalul unei etape în care obiectivul central pe care mi l-am asumat, anume operaționalizarea și așezarea instituției pe baze solide pentru viitor, a fost îndeplinit.
Acest mandat a fost despre construcția unei instituții, nu despre o persoană”, a anunțat Rareș Achiriloaie.
Proces accelerat de construcție instituțională
El precizează în mesajul transmis pe rețelele sociale că reforma în domeniul drogurilor și al adicțiilor a început cu o echipă restrânsă, la cel mai înalt nivel al guvernului, care au privit datele cu onestitate și au înțeles că schimbarea era necesară.
„În cel mai complicat an administrativ din 2010 încoace, agenția a trecut printr-un proces accelerat de construcție instituțională.
În șapte luni de la primirea bugetului, instituția a reușit să își consolideze structura și direcțiile strategice, să formeze o echipă tânără și multidisciplinară, să lanseze un proiect-pilot premiat de reducere a riscurilor, să pregătească un proiect major de 30 milioane euro pentru prevenire și tratament, să elaboreze ghiduri naționale de prevenire în educație, să construiască o comunicare instituțională echilibrată și să pună bazele unor acțiuni-cheie pentru anul următor”, a spus acesta.
O nouă etapă pentru agenție
Achiriloaie susține că agenția intră acum într-o nouă etapă, care necesită continuitatea firească a direcției asumate.
„Las în urmă o instituție funcțională, cu linii strategice clare și o echipă profesionistă, pregătită să ducă mai departe dezvoltarea capacității naționale în domeniul politicilor publice privind adicțiile.
La nivel personal, principala lecție a acestui mandat este că schimbarea reală devine posibilă atunci când există curajul de a privi problemele în față, de a recunoaște adevărul și de a construi pornind de la nevoile oamenilor, nu de la prejudecăți sau percepții induse.
Mulțumesc tuturor partenerilor care au sprijinit activitatea agenției în această perioadă, cu o mențiune specială pentru Ștefan-Radu Oprea, secretarul general al Guvernului, care a susținut activ, de la bun început, acest proiect de reformă.
Sunt recunoscător, de asemenea, fiecărui coleg din agenție, pentru implicare și efortul comun pe care l-am depus”, a conchis Achiriloaie.


































Comentează