Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bulgaria: Președintele unei bănci va fi pus sub acuzare

sistem bancar
Banii ar fi fost scoşi din bancă în saci şi înmânaţi unei persoane care acţiona în numele acţionarului majoritar al CCB, Ţvetan Vasilev, care este şi el urmărit de procuratură.
Potrivit acuzaţiilor, Rusev a aprobat personal retragerea de fonduri.
O casieră, Margarita Petrova, a fost la rândul ei reţinută vineri şi acuzată de deturnarea "unei sume foarte mari de bani".
Procuratura urmează să ceară duminică arestarea lui Rusev şi Petrova, care sunt acuzaţi şi de complicitate.
Ţvetan Vasilev, care se află la Viena din luna iunie, a declarat pentru postul de televiziune bTV că nu se ascunde şi că va reveni în Bulgaria în următoarele câteva zile.
Pilotul avionului cu care Vasiliev a părăsit Bulgaria luna trecută, Stefan Stefanov, a declarat că nu au fost transportaţi bani la bordul aeronavei.
Stefanov a făcut comentariile la două zile după ce au apărut informaţii potrivit cărora Vasilev a retras 206 milioane leva (103 milioane euro) din CCB, chiar înainte să ceară băncii centrale ca instituţia de credit să fie pusă sub supraveghere din cauza epuizării lichidităţilor.
Banca Naţională a Bulgariei (BNB) a anunţat vineri lipsa unor documente referitoare la credite în valoare de 3,5 miliarde de leva (1,75 miliarde euro), dintr-un total de 5,4 miliarde de leva, potrivit rezultatelor unui audit independent efectuat la a patra mare bancă din Bulgaria.
Rezultatul controlului a determinat BNB să decidă revocarea licenţei CCB şi naţionalizarea subsidiarei acesteia, Credit Agricole Bulgaria.
sursa: mediafax.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.