Presiune din partea ministrului egiptean al Sportului pe Mohamed Salah de a pleca de la Liverpool

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 05-04-2022

Actualizat: 05-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Cairo Scene

Ministrul egiptean al Sportului, Ashraf Sobhi, l-a sfătuit pe atacantul Mohamed Salah să plece de la Liverpool, însă acesta este pe cale să-şi prelungească acordul cu "cormoranii", conform news.ro.

"L-am întâlnit la aeroport după meciul cu Senegal şi eliminarea pentru Cupa Mondială. I-am spus să uite de asta şi să se concentreze pe viitor. L-am sfătuit să-şi continue cariera la un alt club decât Liverpool. Dar se îndreaptă către o prelungire a contractului”, a afirmat Ashraf Sobhi.

Mohamed Salah, în vârstă de 29 de ani, joacă la Liverpool din 2017 şi are contract până în 2023.

În prezent, este golgheterul Premier League cu 20 de goluri (28 de meciuri). Potrivit presei engleze, negocierile cu Liverpool continuă după ce jucătorul a refuzat o prelungire la 400.000 de lire pe săptămână (480.000 de euro) în decembrie anul trecut. "Cele două părţi discută”, a confirmat luni antrenorul Jürgen Klopp.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri