Prețurile la energie în UE sunt de până la 5 ori mai mari decât în SUA: Facturile la gaze și electricitate cresc

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 10-09-2024

Actualizat: 10-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Prețurile cu amănuntul și cu ridicata la gaze în Europa sunt de trei până la cinci ori mai mari decât în SUA, iar prețurile la energie electrică, în special pentru sectorul industrial, depășesc de două până la trei ori nivelurile din SUA și China. Aceasta este concluzia raportului Comisiei Europene privind competitivitatea UE, realizat de Mario Draghi, fostul președinte al Băncii Centrale Europene, informează hotnews.ro.

Raportul subliniază că prețurile ridicate la energie și volatilitatea acestora constituie principalele piedici pentru dezvoltarea economică a Uniunii Europene. „Energia este un factor cheie al decalajului de competitivitate a UE față de alte regiuni”, se arată în document, care menționează și creșterea semnificativă a prețurilor din ultimii doi ani din cauza crizei energetice.

În 2023, aproximativ 60% dintre companiile europene au considerat prețurile ridicate ale energiei un obstacol major pentru investiții, cu 20 de puncte procentuale mai mult față de SUA. Volatilitatea și imprevizibilitatea prețurilor energetice din UE rămân o provocare, contribuind la incertitudini economice și afectând sectoarele mari consumatoare de energie.

În plus, factura Uniunii pentru importurile de energie din combustibili fosili a ajuns la 416 miliarde de euro în 2023, o creștere semnificativă față de 2019. Raportul avertizează că această pierdere financiară limitează resursele necesare pentru investiții în infrastructură și inovare, esențiale pentru menținerea competitivității globale a UE.

Uniunea Europeană rămâne cel mai mare importator de gaze naturale la nivel mondial, dar dependența de piețele spot și contractele pe termen scurt crește riscul volatilitații prețurilor, afectând stabilitatea economică a regiunii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri