Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preţurile petrolului au crescut joi cu 2%

Pixabay
sonda petrol

Preţurile petrolului au crescut joi cu circa 2%, în urma indiciilor că producătorii din cadrul OPEC+ ar putea creşte producţia mai lent decât era aşteptat pentru lunile următoare, în timp ce cererea mai mare la nivel global va continua, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Cotaţia petrolului Brent a avansat cu 1,7%, la 75,85 dolari pe baril, în timp ce preţul petrolului West Texas Intermediate a urcat cu 2,3%, la 75,12 dolari pe baril.

În timpul tranzacţiilor, ambii indicatori au atins cele mai ridicate niveluri de după octombrie 2018.

La reuniunea OPEC+, participanţii au înclinat spre creşterea producţiei de petrol cu aproximativ 2 milioane de barili pe zi, între lunile august şi decembrie, a declarat o sursă apropiate discuţiilor.

Majorirările lunare ale livrărilor statelor din OPEC+, între care şi Rusia, vor fi de sub 500.000 de barili pe zi.

”Cred cu convingere că, pe termen scurt, OPEC+, în frunte cu Arabia Saudită vor dori să preseze ţările consumatoare şi să impună un preţ mai mare pentru a recupera pagubele de anul trecut”, a spus John Kilduff, partener la firma Again Capital din New York.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.