DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

#Prezidenţiale2019 Preşedintele PNL Olt, Liviu Voiculescu: 'Se preconizează o victorie istorică în judeţ'

pnl.ro
pnl sigla

Preşedintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, a afirmat duminică seara, după evaluarea datelor din primele procese-verbale transmise din secţiile de votare, că în municipiul Slatina candidatul PNL ar putea obţine o victorie "istorică" şi pentru prima dată s-ar clasa pe primul loc la alegerile prezidenţiale, anunță AGERPRES.

Citește și: Noua Zeelandă, prima țară în care procesul electoral s-a ÎNCHEIAT! 191 de români au votat în secţia din Auckland

"Noi, în acest moment, suntem în plin proces de numărare paralelă, nu avem un rezultat nici măcar parţial, pot să vă spun însă că la prima vedere, în ceea ce priveşte municipiul Slatina, se preconizează o victorie a istorică a PNL şi a candidatului susţinut de noi, domnul preşedinte Klaus Iohannis. Sperăm ca şi la nivelul judeţului Olt să obţinem un scor foarte, foarte bun, între 35 şi 40% chiar şi câştigarea alegerilor, pentru prima dată, de către PNL în judeţul Olt", a afirmat Voiculescu.

El consideră drept "normal" rezultatul obţinut de candidatul PNL, preşedintele Klaus Iohannis.

"Rezultatul este unul normal, este un gest de normalitate pe care românii l-au făcut faţă de politicianul care se bucură de cea mai mare încredere, în preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, care este atât de respectat atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional şi noi îl considerăm un gest de normalitate. Nu am avut nici cea mai mică emoţie că va intra în turul al doilea preşedintele Iohannis. S-a încheiat prima etapă, urmează etapa a doua, turul al doilea de pe 24 noiembrie, dată la care va fi validat al doilea mandat, dată la care nu avem, de asemenea, niciun fel de emoţii şi preconizăm un scor de peste 60% pentru candidatul PNL", a mai spus Liviu Voiculescu.

Citește și: Viorica Dăncilă a VOTAT deodată cu Ludovic Orban: Am votat împotriva tăierilor de pensii și salarii și a austerității

Potrivit datelor furnizate de AEP, rezultatele provizorii după numărarea voturilor exprimate în 5.804 secţii din ţară la alegerile de duminică îl situează pe Klaus Iohannis (PNL) pe primul loc, cu 36,54% din voturi, pe poziţia a doua se află Viorica Dăncilă (PSD) - 26,79%, urmată de Dan Barna (USR PLUS) - 9,69%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.