#Prezidenţiale2019 Preşedintele PNL Vaslui, Nelu Tătaru: 'După trei decenii de înrobire, Vasluiul răstoarnă toate calculele şi câştigă o bătălie importantă'

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 11-11-2019

Actualizat: 11-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: pnl.ro

Preşedintele PNL Vaslui, Nelu Tătaru, a afirmat luni, după ce Klaus Iohannis a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale în judeţ, că Vasluiul "răstoarnă toate calculele şi câştigă o bătălie importantă", anunță AGERPRES.

Citește și: Veste proastă pentru soțul Olguței Vasilescu- Decizia luată de instanță .

"Nu a fost uşor, pentru că (PSD - n.r.) are rădăcini adânci în bietul nostru judeţ, dar izbânda e foarte importantă! După trei decenii în care vasluienii au fost înrobiţi şi, în mod bine gândit, ţinuţi în sărăcie, fără o educaţie susţinută corespunzător, fără dreptul de a vedea vreo alternativă, iată că Vasluiul, la fel ca toată Moldova şi, de altfel, majoritatea românilor, răstoarnă toate calculele şi câştigă o bătălie importantă", a scris Nelu Tătaru pe contul său de socializare.

Potrivit rezultatelor finale transmise de Biroul Electoral Judeţean, Klaus Iohannis a câştigat alegerile în Vaslui, obţinând un scor de 33,15%, iar pe locul al doilea s-a clasat candidatul PSD, Viorica Dăncilă, care a fost votată de 32,24% dintre cetăţenii prezenţi la urne.

Citește și: Viorica Dăncilă: Pot sa fac lucruri bune pentru oameni

PNL a câştigat astfel în premieră în ultimii 30 de ani alegerile în judeţul Vaslui. Klaus Iohannis s-a clasat pe locul întâi în toate cele trei municipii, Huşi, Vaslui şi Bârlad, şi într-unul dintre cele două oraşe din judeţ.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri