Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prima țară care anunță că e plină de refugiați sirieni: 'Ne-am atins limitele'

imigranti-refugiati-agerpres-465x390

Iordania, care a primit sute de mii de refugiaţi sirieni, "şi-a atins limitele", a declarat regele Abdallah al II-lea într-un interviu publicat luni în cotidianul semifioficial Ad-Dustour, citat de AFP.

"Iordania are o mare responsabilitate faţă de refugiaţii sirieni în regiune. Totuşi, noi ne-am atins limitele", a subliniat regele.

Citește și: SUA au lansat o nouă SUPER-ARMĂ / VIDEO

"Iordania face tot posibilul pentru a-i ajuta pe refugiaţi, dar aceasta nu se va face în niciun caz în detrimentul iordanienilor şi al securităţii lor", a adăugat el.

Regatul hashemit face faţă unei sosiri masive de refugiaţi după declanşarea conflictului sirian în 2011. Potrivit ONU, această ţară a primit circa 630.000 de sirieni înregistraţi de Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi UNHCR, dar Amman-ul îi evaluează la peste 1,3 milioane.

Citește și: ȘOCANT Cum se duc chinezii la plajă / VIDEO

Alarmându-se de "consecinţele crescânde ale afluxului de refugiaţi sirieni", suveranul a invitat "comunitatea internaţională să fie un partener cu parte întreagă pentru a împărţi această responsabilitate, căci este vorba într-adevăr despre o criză internaţională".

"Din nefericire, ajutorul pe care l-am primit din partea comunităţii internaţionale nu a depăşit deocamdată 35% din costul primirii refugiaţilor. Restul a fost acoperit de Iordania", şi-a exprimat el regretul.

Citește și: Fulgerul Bolt a lovit din nou: Cea mai urmărită cursă de la Olimpiada de la Rio de Janeiro / VIDEO

Situaţia umanitară este în special îngrijorătoare la frontiera iordaniană, unde zeci de mii de sirieni sunt blocaţi din 21 iunie, data unui atentat sinucigaş care a ucis şapte militari. În urma acestui atac, Amman-ul a stabilit acolo o "zonă militară închisă" şi a blocat ajutorul umanitar.

Regele a afirmat în interviu că această decizie a fost luată după informaţii primite despre prezenţa unor elemente extremiste printre refugiaţii care vin în această zonă deşertică.

Citește și: Asta e cea mai bună dietă din toate timpurile: Cum slăbești cel mai ușor

"Securitatea noastră naţională rămâne prioritatea noastră", a declarat Abdallah al II-lea, adăugând că ţara sa ar fi dispusă să ajute la un transfer al acestor refugiaţi blocaţi la frontieră spre "orice ţară dornică să-i primească".

De la stabilirea acestei "zone militare închise", doar un "ajutor urgent" a putut fi acordat de organisme ale ONU în 4 august, informează agerpres.ro.

Citește și: Pokémon Go ajută la găsirea infractorilor: Cum e posibil

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.