Prima moţiune de cenzură împotriva Guvernului, respinsă după schimburi de replici dure

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 08-02-2017

Actualizat: 08-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Prima moţiune de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu iniţiată de PNL şi USR şi susţinută de PMP a fost respinsă, miercuri, de plenul reunit al Parlamentului, după peste trei ore de dezbateri. Moţiunea de cenzură depusă săptămâna trecută în contextul adoptării de către Guvern a OUG referitoare la modificările Codurilor penale a fost prezentată luni în plenul Parlamentului de deputatul PNL Cătălin Predoiu.

Prezent la dezbateri, premierul Sorin Grindeanu a "taxat" faptul că moţiunea de cenzură a fost prezentată de acesta. Astfel, premierul Grindeanu a afirmat că moţiunea de cenzură putea fi susţinută de cineva din PNL care să aibă "mai multă credibilitate şi competenţă" decât Cătălin Predoiu, care, potrivit prim-ministrului, a coordonat realizarea Codurilor penale şi de procedură penală "pe care Curtea Constituţională le-a amendat prin nenumărate decizii". "Mă aşteptam la o abordare profesionistă din partea PNL atunci când vine vorba de lucruri serioase, dar dumnealor au găsit de cuviinţă să îl trimită pe Cătălin Predoiu să susţină această moţiune. Vorbim de un fost ministru al Justiţiei care a coordonat realizarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, două legi fundamentale pentru bunul mers al justiţiei pe care Curtea Constituţională le-a amendat prin nenumărate decizii şi ale căror efecte negative le resimţim şi azi. Nu a fost niciodată vorba despre o ordonanţă pe graţiere. Cred că cineva din interiorul PNL, cu mai multă credibilitate şi competenţă, putea să susţină această moţiune, dar fiecare dă socoteală o dată la patru ani în faţa oamenilor pentru ceea ce face în Parlament, iar colegii liberali au dat socoteală cu vârf şi îndesat la alegerile din 11 decembrie", a declarat Grindeanu, în plenul Legislativului.

Prim-ministrul s-a referit şi la parlamentarii USR despre care a spus că "lipsa de experienţă şi avântul" i-au făcut să se asocieze cu PNL. Premierul a susţinut şi că, deşi moţiunea de cenzură depusă de liberali reprezintă un drept constituţional, ea nu mai are obiect. "Avem un buget care aduce prosperitate şi dezvoltare românilor. Avem toate pârghiile necesare pentru a implementa programul de guvernare pe care românii în decembrie l-au votat într-o proporţie covârşitoare. Astăzi, avem ocazia să ne vedem din nou şi asta la o lună de la învestirea actualului Guvern. Opoziţia a depus o moţiune de cenzură. Este dreptul constituţional al colegilor noştri să facă acest lucru. E greu, totuşi, să nu remarc că această moţiune nu-şi mai are obiectul", a spus Grindeanu.

El a ţinut să facă referiri şi la discursul de marţi susţinut de preşedintele Klaus Iohannis în Parlament. "Aţi auzit ieri discursul preşedintelui României. Dincolo de lozinci şi încercarea de a se agăţa de protestele românilor pentru a-şi reface credibilitatea, cred că a reieşit un lucru destul de clar - dorinţa arzătoare a domnului preşedinte Iohannis să pună cât mai degrabă din nou 'Guvernul meu'", a declarat premierul Grindeanu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, a afirmat că moţiunea de cenzură depusă la Parlament de PNL şi USR este doar o notă de subsol la discursul slab şi răutăcios al şefului statului Klaus Iohannis. "Mărturisesc că m-am aşteptat, cel puţin la politicienii din PNL, fiind un partid cu istorie şi cu tradiţie, la mai multă înţelepciune în aceste momente dificile. Şi eu ca şi dvs. constatăm că ne-am înşelat. Şi PNL şi USR, alături de preşedintele Iohannis, se pare că nu sunt interesaţi decât de recâştigarea rapidă a unui biet capital politic, asumându-şi însă riscul să dezbine România. Aţi depus o moţiune politicianistă, ipocrită, inutilă, care exprimă tot mai exasperant nemulţumirea că aţi pierdut alegerile. Când oare veţi înţelege că aţi pierdut alegerile? Această moţiune nu este decât o notă de subsol la discursul slab şi răutăcios de ieri al preşedintelui Klaus Iohannis. Faptul că partide întregi se pun din nou la remorca unui singur om este de natură să ne îngrijoreze, dar ne vom obişnui şi cu asta. Nu este prima dată când PSD guvernează în condiţii de ostilitate. Vă întreb: pentru ce au depus PNL şi USR această moţiune? Pentru ca Guvernul Grindeanu să nu mai mărească salariile, să nu mai mărească pensiile, să nu mai adopte toate acele măsuri pe care românii le-au votat şi care le vor face viaţa mai bună?", a spus Liviu Dragnea.

În schimb, preşedintele Uniunii Salvaţi România (USR), Nicuşor Dan, a declarat că Guvernul Grindeanu şi-a pierdut încrederea, pentru că a pus "interesele" şefului de partid în faţa intereselor ţării. "Acest Guvern a călcat linia roşie. Există limite care nu trebuie trecute, iar acest Guvern a trecut o astfel de limită. Au fost ani în care în România s-a prăduit banul public şi nimeni nu a răspuns pentru asta. Cu mult efort, societatea noastră a reuşit să creeze un mecanism prin care oamenii care greşesc să răspundă. Ceea ce a făcut Guvernul Grindeanu, la 1,00 noaptea, a fost să vrea să şteargă întreg acest efort şi să aducă România din nou în zona bunului plac. Pentru asta, şi-a pierdut încrederea. Ştim cu toţii că nu domnul Grindeanu a iniţiat această ordonanţă. Ştim cu toţii că domnul Liviu Dragnea, care are un dosar penal, care are o condamnare penală, a pus presiune pe domnul Grindeanu. Dar domnul Grindeanu avea toate mijloacele să se opună. Nu a făcut-o, a fost laş. A pus interesele şefului său de partid în faţa intereselor ţării şi pentru asta şi-a pierdut încrederea", a afirmat liderul USR, la dezbaterea moţiunii de cenzură.

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat că moţiunea de cenzură este o sancţiune politică la adresa unui comportament de guvernare inacceptabil, susţinând că "Noaptea ca hoţii" a devenit sloganul guvernării Dragnea-Grindeanu-Tăriceanu. "Această moţiune de cenzură este o sancţiune politică la adresa unui comportament de guvernare inacceptabil în UE. 'Noaptea ca hoţii' a devenit sloganul guvernării Dragnea-Grindeanu-Tăriceanu. Este sloganul unei democraţii originale pe care domnii amintiţi încearcă să o instaureze în România, o democraţie repetată în cheie infracţională şi care pretinde că în baza unui vot popular orice este permis: ordonanţe de urgenţă croite pentru clientela politică, distrugerea instituţiilor şi a celorlalte puteri", a afirmat Turcan.

Codurile penale şi de procedură penală au fost şi rămân unul dintre puţinele proiecte concretizate în România şi trebuie să le apărăm, a afirmat deputatul liberal Cătălin Predoiu, în replică la afirmaţiile premierului Sorin Grindeanu. "Domnule prim-ministru, ceea ce nu ştiţi dvs. legat de Coduri e că, dintre 15 mii de alineate, câteva au fost într-adevăr invalidate la CCR. Ceea ce nu ştiţi, de asemenea, e că din ele foarte multe au fost elaborate aici în Cameră. Dar ceea ce este important, şi e păcat că daţi cu piciorul la coş, este munca noastră a tuturor, a sistemului judiciar şi a Parlamentului. Codurile au fost şi rămân unul dintre puţinele proiecte concretizate în România şi trebuie să spunem acest lucru, să le apărăm", a declarat Predoiu.

Senatorul Traian Băsescu a propus miercuri, la dezbaterile pe moţiunea de cenzură, ca Parlamentul să respingă atât ordonanţa fostului ministru tehnocrat al Justiţiei Raluca Prună, cât şi pe cea a ministrului PSD Florin Iordache privind modificarea legislaţiei penale, iar Legislativul să-şi asume modificarea şi punerea în aplicare a tuturor deciziilor CCR cu privire la neconstituţionalitatea articolelor din Codul penal. "Fac o propunere legată de acţiunea politică. Oameni buni, avem o OUG a doamnei Prună şi o OUG a domnului Iordache. Vă propun noi, ca şi Parlament, să ne respectăm autoritatea asupra Executivului, vă propun să le respingem pe amândouă şi Parlamentul să-şi asume modificarea şi punerea în aplicare a tuturor deciziilor Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea articolelor din Cod. Avem decizia 343 a UE prin care trebuie să aducem cel puţin zece modificări la articolele din Codul penal şi Codul de procedură penală", a spus Traian Băsescu.

El a avut şi un schimb de replici cu Liviu Dragnea. "Când ştii că ai un dosar de abuz în serviciu laşi ciocul mic, domnule Dragnea", a continuat Băsescu, iar liderul PSD i-a răspuns: "La mine nu e cazul, domnule preşedinte, de aceea se întâmplă ce se întâmplă". Parlamentarii UDMR s-au abţinut la votul pe moţiunea de cenzură intitulată "Guvernul Grindeanu - Guvernul sfidării naţionale. Nu legalizaţi furtul în România". "Astăzi, deputaţii şi senatorii UDMR se vor abţine la vot. (...) Astăzi, după toate greşelile Guvernului, dar necunoscând ce ar dori să facă iniţiatorii acestei moţiuni de cenzură (PNL şi USR - n.r.) dacă Guvernul ar cădea, nu se poate vota cu conştiinţa împăcată nici împotriva moţiunii, dar nici în favoarea ei", a explicat liderul UDMR, Kelemen Hunor, conform Agerpres.

Grupurile parlamentare ale PSD şi ALDE au asigurat cvorumul de şedinţă la moţiunea de cenzură, dar nu au votat. Moţiunea de cenzură a fost respinsă cu 161 de voturi "pentru" şi 8 "împotrivă". Pentru a fi adoptată, moţiunea ar fi trebuit să întrunească cel puţin 233 de voturi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri