Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prima reacție a ministerului Sănătății în cazul românului depistat cu coronavirus: 'NU e un caz sever'

www.gettyimages.com
vas croaziera coronavirus

„Nu este un caz sever” a declarat secretarul de stat în ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, cu privire la românul depistat cu coronavirus la bordul unei nave de croazieră. Tânărul român a fost transferat la un spital din Japonia pentru tratament, a adăugat demitarul.

„Ministerul Sănătații a fost informat. Românul se află într-un spital din Japonia pentru tratament. Nu este un caz sever”, a precizat secretarul de stat, la Digi 24.

Ministerul Sănătății ține legătura cu Ministerul de Externe. Familia tânărului român va fi informată de autoritățile MAE despre starea de sănătate a românului.

Citește și: Nicușor Dan nu ia în calcul în acest moment să intre în PNL: 'Nu ar fi ok'

Un cetățean român aflat pe nava de croazieră Diamond Princess a fost despistat cu noul coronavirus. Românul a fost preluat și internat într-un spital din Japonia.

”Cu privire la situația cetățenilor români aflați la bordul navelor de croazieră Diamond Princess și Westerdam, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:

Ambasada României la Tokyo a fost notificată de către Ministerul de Externe al Japoniei că un cetățean român de pe nava de croazieră Diamond Princess, aflată în apele teritoriale japoneze, a fost depistat pozitiv cu virusul pneumoniei virale (coronavirus). Cetățeanul român a fost transferat pentru izolare și tratament la un spital japonez specializat pentru asemenea situații. Misiunea diplomatică a României în Japonia se află în legătură cu cetățeanul român și a efectuat în regim de urgență demersuri pentru obținerea de informații suplimentare cu privire la procedurile sanitare ulterioare care vor fi derulate de către autorităților nipone. De asemenea, Ambasada României în Japonia menține legătura și cu ceilalți cetățeni români aflați pe vasul Diamond Princess. Pe vas s-au aflat 17 cetățeni români (15 membri ai echipajului și 2 pasageri).

În ceea ce privește nava de croazieră Westerdam, Consulatul General al României la Hong Kong a obținut confirmarea că la bordul navei se află un număr de 17 cetățeni români, respectiv 9 pasageri și 8 membri ai echipajului. Nava a fost andocată în portul Sihanoukville, Regatul Cambodgia. Procesul de evaluare medicală a pasagerilor și membrilor echipajului este în derulare, nefiind, până în prezent, confirmate cazuri de infecție cu coronavirus. Reprezentanțele diplomatice și oficiile consulare ale României din regiune sunt în contact cu autoritățile locale și reprezentanțele diplomatice ale altor state membre UE și sunt pregătite să acorde asistență consulară cetățenilor români”, arată un comunicat al MAE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.