Așa-zisul Minister al Afacerilor Externe din regiunea transnistreană a venit cu o reacție, după ce Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a avertizat, în această dimineață, că în stânga Nistrului trupele ruse ar putea desfășura acțiuni provocatoare, pentru a acuza Ucraina de agresiune împotriva R. Moldova, notează deschide.md.
Ministerul separatist susține că pe teritoriul regiunii transnistrene „nu se efectuează pregătiri militare sau măsuri speciale care să amenințe Ucraina”. „O analiză obiectivă a situației nu oferă niciun motiv să ne îndoim de neschimbarea unei asemenea poziții a statului transnistrean”.
Totodată, presupusul minister dă asigurări că „conducerea Transnistriei depune toate eforturile pentru a asigura în mod eficient pacea, liniștea și securitatea în republică”, totodată, făcând apel la autoritățile ucrainene să se abține de la răspândirea unor asemenea informații, pentru a nu îngrijora locuitorii din regiunile Ucrainei limitrofe cu regiunea transnistreană.
Amintim că, Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a avertizat, în această dimineață, că în stânga Nistrului trupele ruse ar putea desfășura acțiuni provocatoare, pentru a acuza Ucraina de agresiune împotriva R. Moldova. „Este posibil ca forțele armate ale Federației Ruse să desfășoare acțiuni provocatoare în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, pentru a acuza Ucraina de agresiune împotriva unui stat vecin”, a transmis Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.
Comentează