Premierul slovac Robert Fico a stârnit controverse după ce a afirmat că nu va trimite în niciun caz trupe în eventualitatea unui conflict armat direct între NATO şi Rusia, nici dacă vreun membru al Alianţei ar fi atacat şi s-ar invoca articolul 5 al tratatului NATO, şi a acuzat o retorică războinică în creştere în Europa care ar urmări să provoace un astfel de conflict, consemnează luni agenţiile TASR, AFP şi EFE, conform Agerpres.
Anunțul lui Fico
"Situaţia nu a fost niciodată atât de gravă şi tensionată ca acum în ceea ce priveşte posibilitatea unui conflict militar paneuropean", a semnalat Fico într-un discurs susţinut joi în faţa studenţilor slovaci la deschiderea anului universitar, adăugând că nu doreşte ca Slovacia să fie implicată în vreun război.
"Da, facem parte din NATO, apreciem aceasta şi suntem angajaţi faţă de cooperare şi respectarea obligaţiilor.
Însă, ca prim-ministru, voi face tot ce pot pentru a asigura că Slovacia nu va fi niciodată atrasă într-un conflict armat", a promis el.
"Ceea ce se întâmplă astăzi în Europa, ceea ce auzim şi vedem, este că în Ucraina conflictul armat a scăpat de sub control.
Toate regulile care guvernează operaţiunile militare au fost abandonate, iar infrastructura civilă este atacată.
Cred că vom asista la operaţiuni militare majore pe teritoriul ucrainean.
Dar, cel mai mult mă îngrijorează cât de puternică a devenit retorica militară în Europa.
Se pare că producătorii de armament vor fi câştigătorii bugetului UE pentru perioada 2028-2034.
Nu cetăţenii, ci companiile producătoare de armament", a remarcat Fico în acest discurs susţinut înaintea unei vizite în Ucraina la summitul Iniţiativei pentru Integrare Carpatică.
"Sper ca mâine seară, când vor reveni din Ucraina, să nu mai fiu la fel de sceptic.
După reuniunea de săptămâna trecută de la Bratislava a premierilor Grupului de la Vişegrad (Republica Cehă, Ungaria, Polonia şi Slovacia), nu am putut dormi toată noaptea, după ce am auzit ce au spus premierii polonez, ungar şi ceh, precum şi premierul irlandez, care a participat la reuniune ca reprezentant al ţării ce deţine preşedinţia Consiliului UE.
Nu m-am simţit deloc bine în legătură cu acestea", a mărturisit premierul Robert Fico, un politician social-democrat, dar de orientare conservatoare şi critic faţă de Bruxelles.
Sâmbătă, după revenirea de la acel summit, el a scris pe Facebook un mesaj în care a afirmat că "eşecul strategiei menite să distrugă Rusia prin războiul din Ucraina determină numeroşi politicieni occidentali să considere că (...) trebuie făcut totul pentru a provoca un conflict între NATO şi Rusia".
"Sub conducerea guvernului meu, nimeni nu va trimite sub un pretext fals soldaţi slovaci să lupte împotriva Rusiei", a asigurat premierul slovac, care, după plecarea de la putere a omologului său ungar Viktor Orban, a rămas singurul lider european ce menţine relaţii apropiate cu Moscova.
Reacția președintelui Cehiei
După aceste declaraţii, mai multe mass-media slovace l-au acuzat că pune la îndoială angajamentul Slovaciei faţă de NATO şi că alimentează teama de război, poziţionându-se ca un apărător al păcii, dar fără a oferi nicio soluţie pentru războiul din Ucraina care să nu presupună cedarea în faţa Kremlinului.
În acest timp, preşedintele Republicii Cehe, Petr Pavel, care este un general fost preşedinte al Comitetului Militar al NATO, a catalogat drept "extrem de grave" afirmaţiile lui Robert Fico.
"Acesta este un mesaj de o extremă gravitate pe care trebuie să-l luăm foarte în serios (...) Articolul 5 este, fără echivoc, o expresie a solidarităţii şi responsabilităţii reciproce", a indicat preşedintele ceh.
"Dacă cineva afirmă că este bucuros că este membru al NATO, deci că NATO îl protejează, dar că nu este dispus să intervină în cazul în care un alt membru este atacat, atunci nu a înţeles ce înseamnă solidaritatea", a adăugat Petr Pavel.
În replică, Fico i-a transmis într-o declaraţie că îl înţelege că, după ce a activat în cadrul NATO, "vrea să lupte", dar i-a cerut să-i respecte "preferinţa pentru pace" manifestată de guvernul slovac.
În aceeaşi declaraţie, premierul slovac a estimat că "retorica războinică a Occidentului şi căutarea unui pretext pentru un conflict militar cu Rusia sunt menite să ascundă incapacitatea lumii liberale de a aborda provocări fundamentale, precum preţurile şi aprovizionarea cu energie şi combustibili sau migraţia ilegală".
De asemenea, Robert Fico a reafirmat că, atât timp cât el va fi prim-ministru, nu va accepta participarea soldaţilor slovaci la nicio "aventură militară" provocată de cineva din NATO.
"În eventualitatea unui atac armat efectiv împotriva unuia sau mai multor state membre ale NATO, articolul 5 relevant din Tratatul Atlanticului de Nord oferă statelor membre NATO diverse opţiuni pentru a-şi demonstra solidaritatea", a remarcat şeful guvernului slovac.
Avertismentul serviciilor secrete
Rusia va încerca în curând să testeze pregătirea NATO de a riposta, au declarat trei șefi ai serviciilor de informații europene pentru The Guardian.
Potrivit șefului Serviciului de Securitate și Informații din Republica Cehă, Michal Koudelka, aceasta este "o invazie limitată, provocări sub steag fals sau o campanie de influență la scară largă." Un astfel de scenariu s-ar putea materializa "în lunile următoare, nu în ani", a avertizat el.
Potrivit lui Koudelka, tacticile actuale rusești se bazează pe principiul "escaladării de dragul dezescaladării": Kremlinul încearcă să influențeze vulnerabilitățile țărilor europene, astfel încât să înceteze să mai susțină Ucraina.





























Comentează