În urma avertizării de cod roșu de ploi abundente pentru Capitală, Primăria Municipiului București anunță că toate structurile din subordine sunt mobilizate și pregătite să intervină rapid în zonele afectate. De asemenea, la nivelul Prefecturii Capitalei se analizează posibila închidere a școlilor, dar cel mai probabil se va opta pentru un sistem hibrid, informează Mediafax.
BREAKING Cod Roșu de furtuni în 6 județe, inclusiv în București și în Ilfov (HARTĂ)
„Primăria Municipiului București anunță că, urmare a emiterii codului roșu de ploi abundente pentru Capitală, toate structurile din subordinea municipalității sunt în alertă și pregătite să intervină acolo unde este nevoie”, transmite PMB.
Bucureștenii care se confruntă cu probleme din cauza fenomenelor meteo pot suna gratuit, la numărul 0800 800 868, disponibil non-stop.
Sesizările sunt preluate în permanență de dispeceratul Primăriei Capitalei și direcționate imediat către echipele de intervenție, pentru o reacție rapidă.
Primăria Municipiului București recomandă locuitorilor să evite deplasările care nu sunt absolut necesare și să manifeste prudență pe durata avertizării meteorologice.
În județele Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov și în municipiul București intră în vigoare marți seara o avertizare Cod roșu. Aici va ploua torențial și abundent, izolat se vor semnala descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 80...100 și izolat 120...140 l/mp.
Școlile din București, în sistemul hibrid
Analizăm în acest moment varianta sistemului hibrid pentru zilele cu vreme severă, anunță prefectul Capitalei, Andrei Nistor, despre codul roşu de ploi torenţiale din Capitală
,,Bucureștiul se află sub COD ROȘU de ploi torențiale și abundente de astăzi, ora 21.00, până miercuri, ora 15:00. În anumite zone, precipitațiile pot fi mult mai intense decât media prognozată”, anunță Andrei Nistor.
El afirmă că toate instituțiile responsabile au fost alertate și sunt pregătite să intervină. Inclusiv Apa Nova este mobilizată pentru a asigura funcționarea canalizării și pentru evacuarea rapidă a apei acolo unde este nevoie.
„Situația școlilor: Analizăm în acest moment varianta sistemului hibrid pentru zilele cu vreme severă. Știu cât de dificil este pentru părinți să se adapteze unei eventuale închideri a școlilor. Dacă vom decide suspendarea cursurilor cu prezență fizică părinții care nu pot ține copiii acasă vor avea o soluție alternativă, iar pentru cei care preferă să își țină copiii acasă, absențele vor fi motivate pe baza solicitării părinților. Vom reveni cu informații oficiale imediat ce decizia privind școlile va fi luată. Vă rog să urmăriți doar canalele oficiale pentru informații corecte și să circulați cu prudență în această perioadă”, încheie Nistor.
În județele Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov și în municipiul București va ploua torențial și abundent, izolat se vor semnala descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 80...100 și izolat 120...140 l/mp.
Avertizarea Cod roșu este valabilă de marți de la ora 21.00 până joi la ora 15.00.
Comentează