Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primăriile pot realiza anumite lucrări de cadastru prin angajaţii proprii iar singura condiţie este ca aceştia să deţină autorizaţie, anunță Agenția de Cadastru

cadastru ANCPI

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) afirmă că sprijină administraţiile locale pentru realizarea unei evidenţe clare a proprietăţilor şi le încurajează să facă anumite lucrări de cadastru cu angajaţii proprii, cu condiţia ca aceştia să fie autorizaţim, potrivit news.ro.

Într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Ministerul Dezvoltării, se aminteşte că preşedintele - director general al ANCPI, Laurenţiu - Alexandru Blaga, şi primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, s-au întâlnit, vineri, pentru a discuta despre modul în care Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) poate accesa baza de date a ANCPI.

"ANCPI, instituţie aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), încurajează primăriile să efectueze anumite lucrări de specialitate în domeniul cadastrului prin angajaţii proprii. Singura condiţie este ca aceştia să deţină autorizaţie emisă de ANCPI pentru categoria E", scrie în comunicat.

Reprezentanţii ministerului arată că legislaţia prevede că "persoanele fizice autorizate în categoria E pot executa lucrări de specialitate numai la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale la care sunt angajate.

Lucrările pe care le pot executa sunt: planuri parcelare, planuri de încadrare în tarla, planuri de situaţie pentru studii de prefezabilitate şi/sau fezabilitate şi pentru reţele edilitare locale”.

Citește și: BREAKING SURSE Proiectul rețelei electrice de la Spitalul Neamț NU A AVUT AVIZE iar inginerul pentru instalațiile de oxigen și aer comprimat e „AMNEZIC”

"Deciziile administraţiei locale sunt direct legate de evidenţa proprietăţii, care reprezintă activitatea de bază a ANCPI.

Aşadar, colaborarea dintre ANCPI şi Primăria Capitalei este esenţială pentru implementarea proiectelor majore. Acesta este un pas important spre interconectarea sistemelor informatice ale autorităţilor locale şi centrale şi crearea unei baze de date comune, pentru eficientizarea activităţii.

Îi încurajăm pe acei angajaţi ai tuturor primăriilor din ţară să îşi folosească autorizaţia în beneficiul angajatorului sau să o solicite, dacă îndeplinesc condiţiile legale.

Crearea unei evidenţe clare a proprietăţilor imobiliare este primul pas spre dezvoltarea comunităţilor locale. Apreciem deschiderea domnului Nicuşor Dan şi sperăm ca acest mesaj să ajungă la toate primăriile.

De asemenea, avem în vedere obţinerea de fonduri europene pentru scanarea supraterană şi subterană a străzilor, conform Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a precizat Laurenţiu Alexandru Blaga, preşedinte- director general al ANCPI, citat în comunicat.

Preşedintele-director general al ANCPI şi primarul general al Capitalei au discutat şi despre faptul că, încă din 2020, autorităţile şi instituţiile din administraţia publică centrală şi locală sunt scutite de la plata taxelor pentru înregistrarea în evidenţele de cadastru şi carte funciară a proprietăţilor care aparţin primăriilor sau se află în patrimoniul statului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.