Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primarul amorez Nichita, decizie radicală în PSD

nichita

Vicepreşedintele PSD Gheorghe Nichita, preşedinte al organizaţiei judeţene PSD Iaşi, anunţă că, începând de joi, se autosuspendă din toate funcţiile deţinute în partid, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al PSD Iaşi.

"Astăzi am avut o discuţie cu preşedintele PSD Victor Ponta, prin care i-am adus la cunoştinţă faptul că mă suspend din toate funcţiile pe care le deţin în partid - cea de vicepreşedinte la nivel naţional şi cea de preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Iaşi. Potrivit statutului partidului, până la clarificarea situaţiei mele juridice, atribuţiile preşedintelui organizaţiei judeţene a PSD Iaşi vor fi preluate de către Victorel Lupu, primvicepreşedinte al organizaţiei judeţene PSD Iaşi. Rămân în continuare membru al partidului şi fidel principiilor social-democrate", a declarat, joi, Gheorghe Nichita, citat de comunicatul menţionat.

Vezi şi: Nu mai are scăpare: Gheorghe Nichita a fost înregistrat de fosta iubită / VIDEO

Premierul Victor Ponta a declarat duminică, referitor la cazul primarului Gheorghe Nichita, că se bucură că acesta e în libertate, dar a reamintit că, potrivit rezoluţiei adoptate de Consiliul Naţional al PSD, orice persoană acuzată de fapte de corupţie "are o anumită responsabilitate".

"Nu cunosc niciun fel de detalii din caz şi nu vreau să le comentez. Mă bucur doar că este în libertate şi, aşa cum am adoptat rezoluţia la Consiliul Naţional, pentru fapte de corupţie, orice persoană care deţine funcţii de conducere are o anumită responsabilitate. (...) Nu pot să mă pronunţ eu, cu siguranţă se pronunţă justiţia dacă e vorba de fapte de corupţie. Dacă e vorba de alte fapte, există alte tipuri de responsabilităţi", a spus Ponta într-o conferinţă de presă în Qatar.

Premierul a adăugat că nu a apucat să vorbească până la acel moment cu primarul Iaşiului.

Tribunalul Bucureşti a respins vineri propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a primarului din Iaşi, Gheorghe Nichita, acesta urmând să fie cercetat sub control judiciar.

Nichita este cercetat pentru că, abuzând de funcţia deţinută, ar fi instigat mai mulţi poliţişti să efectueze supravegheri operative şi investigative în cazul unor persoane.

Vezi şi: El este specialistul în hipnoză care îl trata pe Nichita de obsesiile amoroase

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.