Primarul Cristi Misăilă a depus jurământul de învestitură în funcţie la Judecătoria Focșani

Autor: Bran Irina Alexandra

Publicat: 02-11-2020

Actualizat: 02-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Procedura a fost necesară, întrucât acesta s-a aflat timp de două săptămâni în izolare la domiciliu după ce a fost confirmat cu COVID-19 şi nu a putut fi prezent la ceremonia de învestitură alături de consilierii locali, potrivit AGERPRES.

După depunerea jurământului şi preluarea oficială a mandatului de primar, Cristi Misăilă a făcut apel la dialog către toate forţele politice din Consiliul Local (CL) Focşani şi a declarat că doreşte să aibă "o colaborare deschisă cu toţi viceprimarii, indiferent de culoarea politică".


Citește și: Gabriela Firea îi bate obrazul lui Ludovic Orban: ‘Este proiectul pe care eu, împreună cu Institutul Matei Balș, condus de profesorul Adrian Streinu-Cercel, l-am inițiat încă din primăvară’


"Fac un apel la toate forţele politice care constituie CL la municipiului Focşani să ne aşezăm la masa discuţiilor şi împreună să stabilim ceea ce este bine pentru focşăneni şi să lăsăm disputele de culise. Pentru municipiul Focşani lucrurile s-au tranşat, campania electorală s-a încheiat. Îmi doresc să avem o colaborare cu toate forţele politice, să respectăm votul cetăţenilor şi să le arătăm că putem face administraţie, nu politică, nu circ, în Consiliul Local. (...) Am fost izolat la domiciliu timp de două săptămâni, nu am avut posibilitatea să iniţiez nicio discuţie. Eu i-am invitat şi îi aştept la discuţii. Important e să se respecte votul cetăţenilor şi ponderea fiecărui partid în CL să fie exprimată prin poziţiile ocupate. Probabil marea dispută este care partid îşi va desemna viceprimarii în CL şi primăria Focşani. Anunţ de pe acum că vreau să am o colaborare deschisă cu toţi viceprimarii, indiferent de culoarea politică. Sunt deschis dialogului, dar un dialog constructiv, în folosul cetăţenilor", a spus Misăilă.

El a declarat că va fi un primar al tuturor focşănenilor, prioritatea sa fiind aceea de a duce la capăt proiectele începute şi de a iniţia noi proiecte pentru dezvoltarea oraşului.

În urma votului din 27 septembrie, niciunul dintre partidele care au intrat în CL Focşani nu a obţinut o majoritate clară. PNL a obţinut zece mandate de consilieri locali, PSD nouă mandate, iar USR-PLUS a câştigat două mandate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri