Primarul PSD din comuna dâmboviţeană Ocniţa, Eduard Barcău, a emis un ordin prin care îi stabileşte viceprimarului, candidat PNL la alegerile locale, program de lucru noaptea, într-o clădire dezafectată, iar Prefectura anunţă, luni, că a contestat actul administrativ.
Primarul Eduard Barcău a dat dispoziţia vineri.
"Biroul domnului Drăgoi Daniel Ion, viceprimar, se va muta în clădirea aflată în conservare la punctul Copacis. Programul de lucru al domnului Drăgoi Daniel Ion, viceprimar, va începe la orele 22,00 şi se va termina la orele 7,00. Activitatea domnului Drăgoi Daniel Ion, viceprimar, va consta în asigurarea pazei şi întreţinerea bazei sportive şi în igienizarea comunei cu suportul asistaţilor sociali pe care îi are în directă subordine", este decizia primarului din Ocniţa.
Prezent, luni, la conferinţa de presă a PSD Dâmboviţa, edilul susţine că a dat dispoziţia pentru că viceprimarul a trecut de la ALDE la PNL, iar acum candidează din partea liberalilor şi a început să îl denigreze. Eduard Barcău s-a arătat nemulţumit şi de faptul că Prefectura Dâmboviţa nu a luat act de trecerea viceprimarului de la un partid la altul, cu consecinţa pierderii mandatului.
Despre asistaţii sociali, primarul din Ocniţa spune că pot munci şi noaptea.
"Pot să muncească noaptea, la cerere. Acum nu muncesc noaptea, dar ziua nu prea îi vede nimeni. Sunt vreo 20 de oameni pe lista de asistaţi sociali, nu i-am chemat şi pe ei noaptea, odată cu dispoziţia", a declarat primarul Eduard Barcău.
Acesta mai spune că viceprimarul nu trebuia să pună dispoziţia pe facebook.
"Nu avea voie să pună dispoziţia pe reţelele de socializare, că acolo pare numele meu şi numele meu este dată cu caracter personal. Sunt persoană publică pentru dumneavoastră, pentru presă, şi pentru PNL, pentru el ca persoană fizică, pe pagina personală, nu", afirmă edilul.
Acesta recunoaşte că are un conflict politic cu viceprimarul, fiind contracandidaţi la alegerile locale, şi de aceea a dat dispoziţia respectivă.
"Prin nevotarea în consiliul local a unor proiecte importante pentru cetăţeni, pentru că vorbim pentru cetăţeni, acolo, pentru localitate, nu vorbim pentru mine... Conflictul meu politic cu dumnealui este conflictul meu politic cu dumnealui. Trebuia să iau măsuri într-un anumit fel", a precizat primarul din Ocniţa, Eduard Barcău.
Prefectura Dâmboviţa anunţă că actul administrativ a fost contestat în instanţă şi până la pronunţarea unei decizii este suspendat.
"Întrucât în spaţiul public este prezentat un înscris emis de către primarul Comunei Ocniţa - domnul Eduard Barcău cu titlul de Dispoziţie şi înregistrat sub nr. 7973/04.09.2020 prin care se stabileau anumite atribuţii ale viceprimarului comunei Ocniţa, vă aducem la cunoştinţă că în urma exercitării prerogativei constituţionale de control al legalităţii actelor am constatat că actul în cauză are carenţe atât ca formă cât şi de fond, motiv pentru care a fost solicitată anularea acestuia de către Tribunalul Dâmboviţa. Precizăm că de la data formulării acţiunii, 07.09.2020, dispoziţia în cauză este suspendată de drept", informează Prefectura Dâmboviţa.
Conform sursei citate, atribuţiile primarului sau ale viceprimarului se vor exercita numai în temeiul legii "chiar dacă unii primari sau viceprimari au şi statutul de candidat în alegerile locale, iar abaterile de la lege nu vor fi tolerate"
Primarul de la Ocniţa, dispoziţie pentru viceprimarul contracandidat să muncească noaptea - Prefectura contestă actul
București
19°C
Articole Similare

3.080
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
3.080

1.553
Nicușor Dan a izbucnit de Ziua Romilor, dar are planuri cu etnia: "Este nevoie de un efort comun! mai sunt multe de făcut"
1.553

2.815
Elena Lasconi spune că a fost audiată de DIICOT în scandalul fotografiilor trucate: Eu nu sunt procuror
2.815

4.875
Discuții aprinse în PSD. Vasile Dîncu: 'Există o presiune din teritoriu pentru schimbare'
4.875

95
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
95

173
Nicoleta Pauliuc: Imediat după sfintele sărbători vom începe o evaluare a industriei de apărare
173

5.028
Scandal pe hainele second-hand: Un proiect de OUG al Ministerului Mediului stârnește controverse și temeri privind închiderea magazinelor
5.028

86
Ciprian Ciucu: Programele Arte şi Evenimente Urbane Bucureşti vor fi auditate
86

142
Motreanu: Reprezentanţi ai PSD, obişnuiţi cu limbajul dublu, par surprinşi că Bolojan elimină privilegii, respectându-şi angajamentele
142

3.581
Guvernul devine „jupân” în criză: explicația Palatului Victoria pentru cele 84 de OUG-uri emise
3.581

6.369
VIDEO Momentul în care Ilie Bolojan a profețit tot ceea ce se întâmplă azi în România
6.369

5.352
'Ar trebui să aruncăm în aer clădirile astea'. Deputat trimis în judecată după un live incendiar - despre cine ar fi vorba (surse)
5.352

3.139
România, pregătită pentru misiuni în Ormuz: ce ar putea trimite Armata în teren. Anunțul ministrului Apărării
3.139
















Comentează