Primarul demisionar al Ploieștiului și finanțatorul FC Petrolul, aduși la DNA pentru confruntare

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 13-03-2015

Actualizat: 13-03-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Primarul demisionar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, și denunțătorul din dosarul acestuia, Daniel Capră, finanțator al FC Petrolul Ploiești, ambii aflați în stare de arest preventiv, sunt aduși  la sediul DNA Ploiești pentru confruntare.

În momentul în care Daniel Capră a sosit la sediul DNA, acesta a confirmat că este vorba despre o confruntare între el și Bădescu, precizând, potrivit Agerpres, că este pregătit pentru aceasta și reiterând faptul că primarul demisionar al Ploieștiului a luat mită.

Iulian Bădescu a fost arestat preventiv săptămâna trecută, el fiind acuzat de luare de mită și abuz în serviciu într-un dosar instrumentat de DNA care vizează acordarea de fonduri de la bugetul local echipei de fotbal FC Petrolul Ploiești.

Daniel Capră, finanțator al Petrolului Ploiești, trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, este denunțător în dosarul lui Bădescu cu privire la infracțiunea de luare de mită.

Citește și: Procurorii DNA mai sparg un puroi: metodă 'ingenioasă' de a truca licitații pe bani grei

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri