Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primarul din Hunedoara solicită revocarea ordinului de transformare a spitalului municipal în unitate COVID

CJ Iași
spital

Administraţia locală din municipiul Hunedoara a solicitat luni ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, să revoce ordinul de ministru prin care Spitalul Municipal "dr. Alexandru Simionescu" din localitate a fost transformat în spital COVID, apreciind că decizia va provoca o "situaţie extrem de dificilă" din punct de vedere al îngrijirii medicale pentru cel puţin un sfert din locuitorii judeţului Hunedoara, potrivit Agerpres.

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, propune, într-o scrisoare deschisă, rămânerea spitalului din oraş la statutul pe care l-a avut până acum, adică să trateze atât cazuri de COVID-19, cât şi cele non-COVID, din patologia generală.

Totodată, edilul local susţine că instalaţia de oxigen a spitalului a fost dimensionată pentru perioade normale de lucru, motiv pentru care unitatea medicală va funcţiona la o jumătate din capacitate, dacă va rămâne "spital COVID".

Citește și: Blocaj în Guvern! Violeta Alexandru s-ar fi izolat cu tot cu ștampila de la minister! Adrese oficiale zac pe birouri

"Este total ineficient ca un spital mare să fie lăsat pe jumătate gol. Având statutul de 'spital COVID', Spitalul Municipal 'Dr. Alexandru Simionescu' Hunedoara va putea avea internaţi maximum 200 - 250 de pacienţi, în timp ce mii de oameni vor fi puşi pe drumuri într-o perioadă în care deplasările sunt total contraindicate. Toţi aceşti pacienţi ar putea fi trataţi, la fel de bine, la Hunedoara, fie că sunt sau nu infectaţi cu SARS-CoV-2", se arată în scrisoarea deschisă.

În documentul adresat ministrului Sănătăţii, Instituţiei Prefectului şi Direcţiei de Sănătate Publică, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, mai arată că spitalul deserveşte 100.000 de locuitori, din oraş şi Ţinutul Pădurenilor. Dintre aceştia, precizează autorităţile locale, peste 22.000 sunt pensionari, iar o parte sunt bolnavi cronici, care nu se pot deplasa, în caz de nevoie, la spitalele din jur.

"Să ajungi la Deva, la Orăştie, Simeria, Haţeg, când eşti bătrân şi bolnav, iar afară e frig, este imposibil pentru mulţi dintre pensionarii care au lucrat în combinatul siderurgic, în minele din zonă, care au avut o viaţă grea. Aceşti oameni, părinţii şi bunicii noştri, ar trebui să aibă parte de îngrijire în oraşul de domiciliu şi nu să fie puşi pe drumuri. Cum protejezi un pensionar cu o problemă de sănătate împotriva SARS-CoV-2? Punându-l să meargă cu microbuzul de la Hunedoara la Deva?", scrie primarul municipiului Hunedoara.

Edilul local mai arată că, din luna martie, administraţia locală a anulat toate evenimentele publice pentru a putea susţine financiar spitalul din oraş cu fonduri pentru echipamentele necesare, astfel că unitatea medicală a fost prima din judeţ care a deţinut un aparat Real Time- PCR pentru depistarea infecţiilor cu noul coronavirus.

"Din martie 2020 şi până în prezent, acest spital a tratat 978 de pacienţi COVID-19, reuşind în paralel să trateze cu succes şi cazurile non-COVID, adică peste 30.000 de pacienţi. (...) Nu putem ignora nici perioada aprilie - mai a acestui an, când acelaşi spital din municipiul Hunedoara a fost cel care a preluat cea mai mare parte a cazurilor non-COVID care nu mai puteau fi tratate la Spitalul Judeţean din Deva, unitatea respectivă fiind atunci declarată spital COVID", se mai precizează în scrisoarea deschisă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.