DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Primarul liberal din Balș s-a ales cu dosar penal după ce ar fi lovit un tânăr pe stradă

Primarul liberal din Balș, Mădălin Teodosescu, este acuzat de un tânăr că l-a lovit și insultat pe stradă, iar văzând că este filmat i-a spus „hai, marș!”. Poliția anunță că a deschis un dosar penal, potrivit Mediafax.

Un tânăr a reclamat la Poliţie că a fost agresat şi insultat de primarul oraşului Balş, Mădălin Teodosescu.

Incidentul s-a petrecut joi, în timp ce edilul împreună cu mai mulţi membri şi simpatizanţi PNL se plimbau prin oraş şi-i făceau campanie electorală lui Klaus Iohannis.

Tânărul a filmat întreaga scenă, iar imaginile au ajuns pe Facebook.

Pe înregistrare se vede cum primarul se apropie de tânărul care filma în timp ce spunea că edilul nu a făcut nimic pentru oraş. Mădălin Teodosescu, primarul Balşului, vine şi îi reproşează tânărului că stă prin baruri şi „trage pe nas”. Apoi îl loveşte, după care se îndepărtează.

Ultimele acțiuni înainte de războiul final - Ce fac Iohannis și Dăncilă în ultima zi de campanie

Ovidiu Tănase continuă să-l filmeze pe primarul care îi spune „hai, marș!”.

Apoi, primarul se urcă în maşină, iar tânărul îl anunţă că-l va da în judecată. Acesta a mers, joi după-amiaza, la Poliţie şi a depus plângere împortiva edilului.

Poliţia a deschis un dosar penal.

„ La data de 21 noiembrie a.c., in jurul orelor 17.00, un bărbat de 33 de ani din orașul Balș a sesizat prin plângere scrisă faptul că în cursul aceleași zile, în jurul orelor 16.00, în timp ce se afla pe strada Nicolae Bălcescu din localitate, ar fi fost victima unei agresiuni. Bărbatul a declarat că în timp ce filma pe spațiul public, lângă acesta a venit un bărbat de 49 de ani, primarul orașului Balș, care l-ar fi lovit și i-ar fi distrus telefonul mobil. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe si distrugere”, a declarat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Edilul nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.