Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, se oferă să o găzduiască în capitala Franței pe pakistaneza Asia Bibi, femeia creştină care fusese condamnată la moarte

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a cerut luni Franţei să 'intervină pe lângă Islamabad' pentru a-i permite Asiei Bibi, femeia creştină care fusese condamnată la moarte în Pakistan pentru blasfemie şi apoi achitată, să se refugieze într-o altă ţară, spunând că este 'gata să o primească' în capitala franceză, relatează AFP, informează Agerpres.

'Achitarea Asiei Bibi de către Curtea Supremă din Pakistan a fost o adevărată uşurare pentru toţi cei care, la fel ca mine, au sprijinit-o şi au cerut eliberarea ei în ultimii ani', a declarat primarul socialist în timpul unei deplasări la Lille (în nord), unde a participat la Adunarea generală a primarilor francofoni.

'Situaţia ei rămâne însă deosebit de precară, deoarece ea este în continuare încarcerată şi ea şi familia ei sunt ameninţaţi cu moartea', a adăugat ea.

'Franţa are datoria să o ajute, precum şi pe familia ei, intervenind pe lângă Pakistan pentru a-i permite să se refugieze într-o altă ţară, unde va fi în siguranţă şi unde îşi poate practica liberă religia creştină', a declarat Anne Hidalgo, care s-a declarat gata să o primească la Paris.

În 2014, primăria din Paris i-a acordat Asiei Bibi distincţia de cetăţean de onoare al oraşului 'pentru a contribui la protejarea acesteia'.

'Este o urgenţă. Dacă Franţa şi comunitatea internaţională nu se mobilizează, ne putem teme de ce este mai rău pentru Asia Bibi. Nu aşteptaţi să se întâmple o tragedie. Trebuie să acţionăm acum', a mai spus ea.

Curtea Supremă din Pakistan a achitat-o săptămâna trecută pe Asia Bibi. Ea fusese condamnată la moarte în 2010 pentru blasfemie. Această decizie a provocat furia islamiştilor care au blocat drumurile principale ale ţării timp de trei zile. Demonstraţiile s-au oprit după semnarea de către guvernul pakistanez a unui acord controversat cu manifestanţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.