DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Primarul Piedone, mărturie în dosarul Colectiv: Primăria nu autorizase un club, ci un bar cu 80 de locuri la mese

ziaruldeiasi.ro
Cristian Popescu Piedone

Cristian Popescu Piedone, actualul primar al Sectorul 5 şi primar al Sectorului 4 la data producerii incendiului din Colectiv, se află miercuri în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti, unde se judecă apelul în dosarul în care edilul a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu.

Piedone a dezvăluit o informaţia inedită în faţa judecătorilor. Acesta a precizat că nu a autorizat, în calitate de primar, funcţionarea unui club în spaţiul în care se află clubul Colectiv, ci doar un bar cu 80 de locuri la mese.

Primarul a mai explicat că declaraţia dată la câteva ore după incideniu, în care afirma că există autorizare pentru clubul Colectiv, a fost făcută sub imperiul emoţiilor şi oboselii, fiind retractată ulterior.

"În seara tragediei, am ajuns la eveniment în maxim 15 minute de la producerea nenorocirii și am stat în obiectiv peste 12 ore, până dimineața, când am dat și acea declarație. Am trecut atunci prin toate stările posibile: emoții, presiune puternică. Pe fondul lor am dat acea declarație și asa am zis că acordul de funcționare a Clubului Colectiv însumează inclusiv acordul PSI. Am retractat acea declarație ulterior, când mi-am dat demisia ca primar", a declarat Cristian Popescu Piedone în fața judecătorilor, potrivit Liberatea.

DNA l-a trimis în judecată pe Piedone în aprilie 2016. Acesta a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, în decembrie 2019, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu producerea unor consecinţe deosebit de grave. După cinci ani de proces, Curtea de Apel Bucureşti, care va da decizia definitivă în acest dosar, a pus în discuţie, din oficiu, pentru Piedone, funcţionarele din Primăria Sectorului 4 şi cei doi pompieri inculpaţi în dosar, eliminarea din lista acuzaţiilor a art. 309 din Codul Penal, care prevede că, pentru faptele care au produs consecințe deosebit de grave, limitele pedepsei se majorează cu jumătate.

În plus, potrivit Libertatea, completul format din judecătorii Adina Pretoria Dumitrache şi Andrei Viorel Iugan a cerut să se discute azi şi dacă, în cazul lui Piedone şi al funcţionarelor din primărie, vinovaţia a fost cu intenţie sau din culpă. Adică, dacă ei pot fi acuzaţi de „abuz în serviciu”, aşa cum susţin DNA şi Tribunalul Bucureşti, sau de „neglijenţă în serviciu”.

La 21 aprilie 2021, DNA a cerut recuzarea celor doi judecători. Procurorii iau acum în calcul inclusiv o eventuală soluţie de achitare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.