Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv vineri ca primarul din Miercurea Ciuc, Robert-Kalman Raduly, şi viceprimarului Domokos Szoke să fie cercetaţi în continuare în arest la domiciliu, într-un dosar în care sunt acuzaţi de DNA de abuz în serviciu.
Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia DNA şi a menţinut decizia Tribunalului Bucureşti din 30 aprilie.
Potrivit DNA, primarul Robert Raduly este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (2 infracţiuni), instigare la abuz în serviciu şi conflict de interese, iar viceprimarul Domokos Szoke, de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (4 infracţiuni) şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale.
DNA susţine că Raduly a aprobat ilegal o autorizaţie de construcţie, pe baza unor documentaţii incomplete, aferente reabilitării/modernizării unui imobil în care îşi desfăşoară activitatea filiala din Miercurea Ciuc a Universităţii Sapientia.
"În baza relaţiilor dintre Raduly şi conducerea instituţiei de învăţământ, primarul fiind şi cadru didactic la filiala din municipiu a universităţii, acesta a aprobat, în septembrie 2014, autorizaţia pentru efectuarea unor lucrări de construcţie la imobil şi amenajare a spaţiului aferent (parcări şi alei în proximitatea acestuia), în condiţiile în care documentaţiile depuse pentru aprobare nu îndeplineau condiţiile legale", declară procurorii.
DNA menţionează că, în perioada iulie - septembrie 2014, în condiţiile în care Casa de Cultură a Sindicatelor - Filiala Miercurea Ciuc acumulase datorii şi faţă de aceasta s-a deschis procedura de insolvenţă, Robert Raduly a determinat o persoană, desemnată de instanţă să fie administrator judiciar al debitoarei, să accepte vânzarea către Primăria Miercurea Ciuc, la un preţ subevaluat, a unui imobil deţinut de Casa de cultură.
În acest scop, s-a stabilit să fie desemnat un evaluator, astfel încât acesta să menţioneze degradări şi uzuri inexistente, apte să justifice o evaluare a imobilului situată sub cea reală.
Procurorii susţin că primarul şi viceprimarul au aprobat efectuarea de plăţi nejustificate, în mai multe tranşe, în favoarea SC Topo Service SA în lipsa recepţiei legale a lucrărilor de cadastru general efectuate de această firmă. Plăţile nejustificate s-au efectuat în baza unui contract încheiat între primărie şi această societate, în care s-a menţionat iniţial preţul de 640.904 lei, majorat la 961.304 lei prin act adiţional.
"Plăţile s-au efectuat în condiţiile în care documentaţia întocmită de această firmă a fost restituită de 3 ori de OCPI Harghita, în mod succesiv, din cauza nerespectării unor condiţii legale şi pentru nesocotirea unor standarde tehnice, fiind refuzată recepţia lucrărilor de către instituţia menţionată, sigura abilitată pentru aprobarea lucrări de cadastru general la nivelul judeţului. Actele întocmite de SC Topo Service, pentru care aceasta a primit sumele de bani menţionate în contractul şi actul adiţional întocmit, nu au avut ca rezultat deschiderea cărţilor funciare ori realizarea unei evidenţe actualizate de cadastru şi publicitate imobiliară la nivelul municipiului Miercurea Ciuc, fiind prejudiciat bugetul local cu sumele de bani achitate pentru lucrări lipsite de valoare juridică şi finalitate", precizează DNA.
Anchetatorii au constatat că Domokos Szoke a determinat modificarea ilegală, în favoarea unei persoane, a unui contract de închiriere ce are ca obiect închirierea de către o societate a unui spaţiu comercial proprietate privată a administraţiei locale.
De asemenea, Domokos Szoke, în calitate de preşedinte al Comisiei de evaluare a ofertelor depuse la o licitaţie organizată de primărie pentru atribuirea unui contract de lucrări de amenajare zonă verde, în valoare estimată de peste 1,3 milioane lei, a acceptat şi declarat câştigătoare o ofertă neconformă depusă de SC Garden Center Grup SRL, din Bucureşti, iar ulterior a semnat acte administrative pe baza cărora au fost aprobate decontări ilegale în favoarea firmei, în temeiul unei documentaţii neconforme realităţii care atesta lucrări pentru suprafaţă de teren mai mare decât cea reală.
După executarea lucrărilor, au constatat procurorii, Domokos Szoke a semnat şi avizat documentaţii justificative prin care au fost acceptate plăţile pentru lucrări aferente unei suprafeţe de teren de 100 de ori mai mare decât cea reală. AGERPRES
Primarul şi viceprimarul din Miercurea Ciuc rămân în arest la domiciliu
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.548
Primarul Capitalei explică ”gaura neagră” numită Arena Națională: Vine cu trei variante pentru a-i reda utilitatea
1.548

3.314
VIDEO Ilie Bolojan, schimb de replici cu Grindeanu în scandalul 'cutiilor de pantofi': 'În apartamentul în care locuiesc, nu ai foarte mult spaţiu să ţii cutii de pantofi. Dacă mai ai şi cărţi, n-ai spaţiu'
3.314

6.503
VIDEO Ilie Bolojan face patru anunțuri cruciale, care schimbă jocul politic din România
6.503

769
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude ipoteza în care va ajunge să conducă un Guvern minoritar
769

490
VIDEO Bolojan, despre fisurile din coaliție: 'Este o tehnică electorală de a fugi de răspundere'
490

2.462
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la 'oferta' PSD de a demisiona în 72 de ore: Nu mi-am pus această problemă
2.462

1.353
VIDEO Bolojan vine cu explicația, după ce a schimbat planul inițial: Ce urmează pentru prețurile la pompă
1.353

1.801
Nicușor Dan trage un puternic semnal de alarmă, după recuperea coifului de la Coțofenești: Trebuie reguli mai stricte și aplicate corect
1.801

4.285
VIDEO Ilie Bolojan, prima reacție în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Decizia principală s-a luat în mandatul Guvernului Cîțu. Asta este realitatea' / Ce va face Guvernul
4.285

574
S.O.S. România cere poziție oficială a statului român după o decizie controversată a Israelului
574

1.845
SURSE Cum s-a jucat în interiorul Guvernului acciza la combustibil: Cum s-a ajuns la doar 30 de bani compensare
1.845

3.447
Eșec pentru Dominic Fritz în fața judecătorilor: ICCJ respinge cererea de revizuire, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese
3.447

4.299
Radu Miruță amenință că retrimite programul SAFE în CSAT: Eu nu semnez contracte cu 30% mai scumpe!
4.299
















Comentează