Simona Halep a ajuns în sferturi la Wimbledon, acolo unde va juca cu britanica Johanna Konta. Halep a spus că nici măcar nu știa că dacă va învinge în meciul cu britanica va deveni noul număr 1 mondial.
Citește și: Victorie IMENSĂ pentru Simona Halep: Românca și-a DEMOLAT adversara și e în sferturi la Wimbledon
"Nu-mi fac probleme că publicul britanic va fi împotriva mea. Mă aștept la asta. Iau fiecare meci așa cum vine, acum urmează partida cu Konta și mă concentrez pe acest duel. N-am mai jucat niciodată cu ea pe iarbă, știu că va fi dificil, dar sunt încrezătoare.
În această perioadă mă simt puternică, am încredere în forțele mele. Habar nu aveam că sunt la un meci de locul 1!
Sunt foarte fericită de cum am condus meciul cu Azarenka. Nu mai jucasem pe iarbă cu ea și era o mare provocare să o înving. Primul set a fost echilibrat, dar în al doilea am jucat mai avansat, am lovit mai puternic și mi-a ieșit", a zis Simona Halep după meci.
Cât despre incidentele de la meciul de Fed Cup, Halep a spus că nu crede că vor fi probleme.
”N-am mai vorbit cu Konta după incidentele de la Fed Cup. Pentru mine publicul de la Constanța a fost fair-play. Ea știe mai bine cum s-a simțit. Până la urmă totul rămâne în trecut”, a mai precizat Halep.
Comentează