DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Primele semnale de dragoste în noul USL? Două persoane apropiate de PSD, numite de Cîțu în funcții de conducere

usl

Felix Manta, finul fostului preşedinte PSD al Consiliului Judeţean Mehedinţi Adrian Duicu, a fost numit de premierul interimar Florin Cîţu secretar general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Duicu este unul dintre apropiaţii liberalului Cristian Buşoi, ales vicepreşedinte PNL în echipa lui Florin Cîţu. De altfel, numele lui Buşoi apare şi în dosarul în care Adrian Duicu a fost condamnat la un an şi jumătate cu suspendare pentru fapte de corupţie.

„Daniel Felix Manta, comisar şef adjunct Regiunea S-V Oltenia, exercită, cu caracter temporar, funcţia publică din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru o perioadă de 6 luni”, potrivit deciziei semnate de premierul Florin Cîţu, transmite news.ro.

Manta a fost şi subprefect de Mehedinţi şi şef al OPC Mehedinţi.

Adrian Duicu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, a fost condamnat definitiv, în februarie 2020, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un an şi şase luni închisoare cu suspendare pentru mai multe fapte de corupţie. În rechizitoriu, procurorii DNA au aratat că Adrian Duicu şi-ar fi exercitat influenţa şi asupra lui Cristian Buşoi, la acea vreme preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), pentru ca o firmă controlată de Duicu prin interpusi să deconteze sume cât mai mari din bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

În prezent, Cristian Buşoi ocupă funcţia de vicepreşedinte al PNL, fiind ales în echipa lui Florin Cîţu.

Tot vineri, Mihail Adrian Oprescu a fost numit de Florin Cîţu în funcţia de secretar general al Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi. Oprescu este soţul deputatei PSD Simona Bucura-Oprescu.

„Începând cu data de 28 octombrie 2021, domnul Mihail-Adrian Oprescu, inspector general de stat adjunct în cadrul Inspecţiei Muncii, exercită, cu caracter temporar, prin detaşare, funcţia publică vacantă din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi pentru o perioadă de 6 luni”, se arată în decizia publicată vineri în Monitorul Oficial.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.