Cinci koala sudici şi doi wombat au ajuns în noua lor casă din comitatul britanic Wiltshire după ce au călătorit peste 15.000 de kilometri pe calea aerului din Australia, relatează vineri Press Association preluată de Agerpres.
Emblematicii marsupiali care au călătorit din Cleland Wildlife Park din apropierea oraşului australian Adelaide au fost transportaţi în grădina zoologică Longleat Safari Park în cadrul unui proiect de protejare a acestei specii.
Exemplarele au fost oaspeţi speciali ai unui zbor al Singapore Airlines şi au fost însoţiţi de o echipă compusă din îngrijitori veterinari.
După ce au aterizat joi noapte pe aeroportul din Heathrow, animalele au fost transportate la Longleat unde au fost supuse unei examinări medicale şi au fost declarate sănătoase.
''Anunţăm cu bucurie sosirea exemplarelor de koala şi wombat aici la Longleat'', a declarat Graeme Dick, reprezentant al parcului safari. ''Toţi (urşii) au o stare de sănătate excelentă şi se acomodează bine. Acesta este punctul culminant al unui proiect de doi ani şi începutul unei noi ere interesante. Sperăm că aceste animale vor fi ambasadori ai protecţiei speciilor şi vor promova conservarea şi educaţia cu privire la marsupialele australiene'', a adăugat el.
Sosirea exemplarelor de koala în Marea Britanie face parte dintr-o iniţiativă a guvernului din Australia de Sud de îmbunătăţire a gestionării şi conservării acestei specii.
Koala sudici, care au blana mai deasă şi pot ajunge la o greutate de două ori mai mare în comparaţie cu exemplarele de koala nordici, nu sunt ameninţaţi cu dispariţia, însă sunt consideraţi vulnerabili, notează Press Association.
Longleat va acţiona ca un centru european pentru International Koala Centre of Excellence recent înfiinţat.
Cei cinci koala îşi vor petrece circa şase luni departe de ochii vizitatorilor în cadrul etapei de acomodare. Ei vor trăi alături de perechea de wombat, cele mai apropiate rude ale lor, într-un habitat special amenajat care cuprinde, printre altele, un pârâu natural, eucalipţi şi stâlpi pe care se pot căţăra.
Habitatul va fi deschis vizitatorilor începând din primăvara anului 2019.
Primii koala din Europa vor ajunge în Marea Britanie din Australia, în cadrul unui proiect de conservare
București
10°C
Articole Similare

634
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
634

1.015
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.015

9.321
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
9.321

3.487
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
3.487

4.522
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
4.522

4.251
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.251

4.228
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.228

5.059
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
5.059

3.044
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
3.044

1.954
Motivul pentru care cea mai mare eliberare de rezerve de petrol din istorie nu va rezolva actuala criză: Piețele reacționează instinctiv
1.954

4.675
VIDEO Este nebunie în SUA: Prețurile benzinei au bubuit, în plină campanie electorală. Probleme pentru Trump și republicani
4.675

6.737
Lovitură grea pentru americani: Iranul blochează Strâmtoarea Ormuz pentru restul lumii, dar spre China curge petrolul. Beijingul devine marele câștigător al războiului din Orient
6.737

7.721
VIDEO ”Fantoma” din Marea Mediterană: Creatura extrem de rară a fost prinsă și nimeni nu înțelege exact cum apar și cum se reproduc
7.721

















Comentează