Primul bilanț al accidentului de pe A2: Un adult decedat, 4 copii răniți

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 22-06-2025 19:25

Actualizat: 22-06-2025 22:25

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că cinci persoane au fost rănite după ce un autocar care s-a răsturnat, duminică, pe Autostrada A 2 Bucureşti - Constanţa, una dintre ele fiind posibil decedată.

Conform sursei citate, evenimentul s-a petrecut la kilometrul 51, în zona localităţii Nicolae Bălcescu din judeţul Călăraşi, un autocar cu pasageri care se deplasa pe sensul către Constanţa răsturnându-se în şanţ, în urma unei posibile explozii a unei anvelope.

"Din primele informaţii au rezultat 5 victime, dintre care un adult posibil decedat, fiind prins sub autocar, iar 4 minori sunt răniţi, urmând a fi transportaţi la spital. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie, mai multe echipaje de pompieri şi ambulanţe fiind prezente la faţa locului", transmite Centrul Infotrafic.

Circulaţia rutieră a fost deviată la kilometrul 36, pe sensul de mers către Constanţa.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri