Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primul deces de COVID-19 raportat în cea mai populată ţară din Africa

Twitter
covid 19 coronavirus

Autorităţile nigeriene au raportat luni primul deces cauzat de noul coronavirus, în contextul în care cea mai populată ţară a Africii, cu 200 de milioane de locuitori, a înregistrat în ultimele zile o creştere puternică a numărului de cazuri de infecţii, informează AFP, scrie Agerpres.

"A fost înregistrat primul deces provocat de COVID-19", a anunţat Agenţia nigeriană pentru controlul bolilor (NCDC) pe contul său de Twitter.

"Este vorba despre un bărbat de 67 de ani, care s-a întors în Nigeria după ce a fost spitalizat în Anglia", precizează acelaşi mesaj oficial. Starea de sănătate a pacientului a fost agravată de diabet, iar bărbatul a făcut şi chimioterapie, au adăugat reprezentanţii NCDC.

NCDC a raportat luni dimineaţă 36 de cazuri de COVID-19, marea majoritate fiind confirmate în Lagos, un megalopolis tentacular cu 20 de milioane de locuitori.

Nigeria şi-a suspendat toate cursele aeriene internaţionale, a închis şcolile şi a limitat adunările publice la cel mult 50 de persoane în mai multe state federale ale sale.

Ţara africană este deosebit de vulnerabilă din acest punct de vedere prin prisma densităţii populaţiei din megalopolisurile sale - unele dintre cele mai mari din lume -, milioanelor de persoane strămutate în urma unor conflicte armate, în special în nordul său, şi unui sistem de sănătate extrem de precar.

Africa a raportat deocamdată doar 1.300 de cazuri confirmate şi 40 de decese, potrivit unei numărători efectuate de AFP sâmbătă seară, o cifră mult mai mică decât cele anunţate pe celelalte continente. Numeroase instituţii sanitare mondiale şi ONG-uri internaţionale s-au declarat îngrijorate de numărul redus de teste realizate pe "continentul negru" şi de lipsa structurilor sanitare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.